Un suporter a intrat la conferință peste Bergodi. Ce dialog a avut cu antrenorul Rapidului: “Stai puțin”

14 08. 2023, 08:44

Rapid București a pierdut derby-ul de pe teren propriu, scor 0-2, contra celor de la Petrolul Ploiești.

La finalul partidei din Giulești, un fan al gazdelor s-a strecurat la conferința de presă susținută de antrenorul Cristiano Bergodi și nu a ezitat să vocifereze, situație care l-a deranjat teribil pe italian.

Bergodi, pus sub presiune la Rapid

Rapid Bucureși și Petrolul Ploiești au disputat ieri seară un nou episod din Primvs Derby. Înaintea duelului din etapa cu numărul 5 din Superliga, cele două formații aveau același număr de puncte acumulate, mai exact 5.

Formația gazdă era considerată înaintea acestui duel, însă primele 45 de minute au fost la discreția ”găzarilor”. Petrolul nu a reușit să puncteze, chiar dacă a semnat o ocazie mare prin vârful Irobiso, însă trăgea un semnal de alarmă în Giulești.

Pauza nu a adus schimbarea mult dorită de fanii vișiniilor, iar în minutul 62 avea să se întâmple inevitabilul. Mijlocașul Răzvan Oaidă, fotbalist venit de la rivala FCSB, avea să devieze, cu capul, în poarta apărată de Horațiu Moldovan.

Cristiano Bergodi a efectuat trei schimbări la scurt timp după golul primit, însă nici acestea nu aveau să influnțeze jocul echipei de sub Podul Grant în partea a doua a jocului. Ba mai mult, unul dintre jucătorii intrați pe parcurs, Borja Valle, avea să le pună pe tavă victoria prahovenilor în al 5-lea minut de prelungire. Cu foarte puține minute adunate în acest sezon, ibericul, trecut și pe la Dinamo, reușea un autogol rar întâlnit.

Rezultatul de pe tabela de marcaj și faptul că Rapid nu a reușit, încă, să câștige în acest sezon pe propria arenă au creat foarte multă frustrare în rândul fanilor giuleșteni. Drept dovadă, unul dintre aceștia s-a infiltrat la conferința de presă și și-a strigat nemulțumirea în timp ce Bergodi oferea detalii despre partidă.

Tehnicianul italian, vizibil deranjat, i-a replicat, pe moment, : „Stai puțin! Așteaptă să termin! Un moment, te rog”. La câteva secunde distanță, ofițerul de presă al gazdelor, Lucian Ionescu, a verificat dacă respectivul individ este om de presă. Cum acesta nu a putut prezenta o legitimație, a părăsit sala de conferințe.

Rapid are șansa de a-și lua revanșa în fața suporterilor duminică, atunci când va da piept cu Farul, tot pe teren propriu, în etapa cu numărul 6 din Superliga.