Un medic a ajuns de urgență la vila lui Ion Iliescu din București! Care e starea actuală de sănătate a fostului președinte

12 01. 2024, 12:29
Un medic a ajuns de urgență la vila lui Ion Iliescu din București! Care e starea actuală de sănătate a fostului președinte

Ajuns la vârsta de 93 de ani, Ion Iliescu pare să aibă unele probleme de natură medicală. Zilele trecute, fostul președinte al României a primit o vizită la domiciliu din partea cunoscutul medic Mircea Beuran. Care este starea actuală de sănătate a fostului șef de stat, puteți afla în continuare.

Un reputat medic român a ajuns la domiciliul lui Ion Iliescu. Cum se simte fostul președinte al României

Pe 3 martie anul curent, Ion Iliescu va împlini vârsta de 94 de ani. Ținând cont că are o vârstă înaintată, fostul președinte se confruntă cu probleme de sănătate firești. Deplasările sale sunt din ce în ce mai limitate, așa că medicii sunt cei care se deplasează la domiciliul fostului șef de stat pentru a-l ține pe acesta sub observație.

Zilele trecute, fotoreporterii Mediaflux l-au surprins pe reputatul medic Mircea Beuran în vizită la Iliescu, acesta din urmă fiindu-i pacient. Conform sursei citate, doctorul nu a venit cu mâna goală, ci i-a adus fostului președinte al României o pungă cu recipiente pentru colectarea fluidelor.

Mircea Beuran, medicul curant al lui Iliescu

Fost ministru al Sănătății, Mircea Beuran a devenit medicul curant al lui Ion Iliescu, în condițiile în care Sorin Oprescu este fugit din țară. Potrivit sursei citate anterior, cunoscutul medic a ajuns la vila de protocol din Primăverii, a coborât din mașină și i-a înmânat punguța respectivă șoferului fostului președinte.

Beuran și omul de bază al lui Iliescu au schimbat și câteva vorbe. Cel mai probabil i-a oferit câteva indicații de natură medicală. Ulterior, șoferul lui Ion Iliescu s-a îndreptat spre clădire, iar medicul s-a urca la volanul autoturismului său și a plecat.

Ce probleme de sănătate are fostul președinte al României

În ca că nu știați, Iliescu suferă de cardiopatie ischemică. În plus, de mulți ani de zile, fostul președinte trăiește și fără vezica biliară. Conform specialiștilor care l-au examinat, ex-președintele român ar avea și pericardita hemoragică. Din fericire, afecțiunea este ținută sub control.

”Pericardita hemoragică înseamnă că în jurul inimii e un lichid, acesta ar conține sânge. E clar că lucrul acesta trebuie să fie analizat amănunțit prin mai multe investigații, respectiv o ecografie specială și o tomografie computerizată. Dacă e lichid, acesta trebuie eliminat, iar acest lucru se face prin mai multe proceduri”, au spus medicii care l-au examinat pe Ion Iliescu, potrivit sursei citate.

Deși se deplasează destul de greu, Ion Iliescu este complet lucid. Conform unor surse, fostul președinte al țării noastre se poate deplasa doar cu ajutorul unui cadru metalic.