Un meci din Liga 1 ar putea fi amânat, din cauza infectărilor cu Covid-19!
Un meci din Liga 1 ar putea fi amânat! Au fost depistate cazuri de COVID-19, însă și mai multe rezultate au fost neconcludente. Direcția Publică de Sănătate poate opri meciul din runda viitoare.
Un meci din Liga 1 ar putea fi amânat, din cauza infectărilor cu Covid-19!
Formația de Liga 1, UTA Arad, a anunțat că au fost depistate în cadrul clubului încă trei cazuri de COVID-19, iar mai multe teste au avut rezultate neconcludent. Astfel, testele neconcludente vor fi repetate, iar numărul cazurilor pozitive poate crește în următoarele ore.
Pentru moment, nu există pericole ca următoarea lor partidă din campionat să fie amânată. UTA Arad întâlnește luni, de la ora 17:30, pe FC Botoșani. Cu toate acestea, dacă testele neconcudente se vor „transforma” în cazuri pozitive sunt șanse foarte mari ca Direcția Publică de Sănătate să nu ofere avizul medical pentru meciul de luni. Apoi, o anchetă epidemiologică va fi deschisă.
Printre cei infectați cu COVID-19 se află Florin Iacob, fundașul Simos Roumpoulakos și fundașul alexandru Benga. Acestora li se adaugă mijlocașul Sorin Bustea, dar și antrenorul principal Laszlo Balint, depistați zilele trecute.
Dacă numărul de cazuri pozitive va crește, partida dintre UTA și FC Botoșani, contând pentru etapa a 24-a va fi reprogramată.
Ce spun regulamentele FRF în astfel de cazuri
Regulamentul în vigoare spune că un meci reprogramat trebuie să se dispute după cel puțin o săptămână de la programarea inițială. În cazul în care meciul nu se va disputa la data reprogramării, echipa din cauza căreia meciul s-a amânat inițial va pierde la masa verde.
Acest lucru s-a întâmplat în mai multe rânduri în Liga a 2-a și a ieșit un întreg scandal. De exemplu, la meciul U Cluj – Farul, gazdele s-au confruntat cu un focar de COVID-19 și nu au putut evolua. Apoi, la reprogramare, a venit rândul constănțenilor să se confrunte cu probleme. Astfel, după cum scrie și la regulament, „marinarii” au revendicat victoria la „masa verde”. Clujenii au contestat regulamentul, iar FRF nici până acum nu a luat o decizie în acest sens. Cu toate că, tot în Liga a 2-a, un alt caz asemănător, între CS Mioveni și Ripensia Timișoara a fost tratat exact cum scrie la regulament: cu victoria celor de la CS Mioveni.
Soluționarea partidei dintre U Cluj și Farul Constanța are un nou termen de finalizare: 22 februarie 2021. Cu toate acestea, există șanse mari ca fi acet caz să fie din nou amânat, reprogramat la o dată stabilită ulterior.