Fost jucător la Mioveni, Astra și FCSB, Gabi Enache și-a încheiat cea mai recentă aventură pe terenul de fotbal în vară, după ce a plecat de la FCU Craiova, echipa condusă de Adrian Mititelu.
Fotbalistul care are și cinci apariții în tricoul echipei naționale nu a trăit o experiență tocmai plăcută la gruparea olteană, iar de atunci a încercat, în timp ce își căuta altă echipă, să intre și în afaceri.
Chiar când părea că este dispus să agațe ghetele în cui și să pornează pe alt drum, iată că norocul i-a surâs lui Gabi Enache, după cum afirmă Lena, frumoasa lui soție.
„Nu mergem în vacanță în luna ianuarie, Gabi va fi la căldură. Aproape a semnat contractul, așteptăm. 90% pleacă undeva frumos și cald. Mi-e frică să spun unde înainte de a se concretiza. Afacerea de care Gabi s-a apucat va fi pusă în așteptare”, a spus Lena Enache la Antena Stars.
Astfel, fotbalistul român va avea o nouă experiență în străinătate, după ce am ai jucat la echipe precum Rubin Kazan sau Partizan Belgrad.
Soția lui Gabi Enache a precizat că ea va rămâne în România, însă nu este tristă că stă departe de soțul ei, deoarece este conștientă că acesta se va retrage în curând, astfel că pleacă pentru bani în străinătate.
„Ne-am obișnuit unul cu celălalt, m-am obișnuit cu ajutorul lui, însă știu pentru ce pleacă, știu că nu mai are foarte mulți ani de fotbal. Avem timp după să recuperăm tot ce a fost cândva pierdut. El pleacă pentru familie”, a încheiat Lena Enache.