Un fost jucător al Stelei și coleg al lui Mutu a decedat la doar 52 de ani!

Catinca Giosanu 24.04.2021, 10:37
Un fost jucător al Stelei și coleg al lui Mutu a decedat la doar 52 de ani!

Doliu în lumea sportului românesc! Un fost jucător al Stelei și coleg al lui Mutu s-a stins din viață în urmă cu câteva ore. Bărbatul avea doar 52 de ani.

Un fost jucător al Stelei și coleg al lui Mutu a decedat la doar 52 de ani!

Fostul fotbalist de la Steaua, FC Argeș și Poli Timișoara, Cornel Cristescu, a încetat din viață, a anunțat, sâmbătă dimineață, clubul FC Argeș.  Vestea a fost făcută publică prin intermediul rețelelor de socializare. Mai exact, pe pagina de Facebook a actualul antrenor de la FCSB 2, Bogdan Argeș Vintilă. Iată mesajul pe care l-a transmis tehnicianul român pe pagina sa.

Cu durere în suflet vă anunț că a trecut la cele veșnice, după o grea suferință, bunul meu prieten Cornel Cristescu. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihneasca in pace!”, a scris Bogdan Vintilă, în dreptul unei fotografii în care apare alături de Cornel Cristescu.

După anunțul făcut de Bogdan Argeș Vintilă, unul dintrec cluburile la care a fost legitimat fostul fotbalist a reacționat printr-un comunicat transmis pe pagina oficială a clubului

Un Vultur s-a ridicat la cer! Din păcate, după o lungă suferință, Cornel Cristescu a plecat dintre noi. Condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis pe pagina oficială a clubului din Trivale.

Bogdan Argeș Vintilă, alături de Cornel Cristescu
Bogdan Argeș Vintilă, alături de Cornel Cristescu / Sursa Foto: Captură Facebook @Bogdan Argeș Vintilă

În ceea ce privește cauza decesului, din primele informații reiese faptul că fostul jucător al celor de la CSA Steaua București și FC Argeș a fost răpus de cancer.

Cine era Cornel Cristescu

Cornel Cristescu s-a născut la data de 25 august 1968. El a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din Liga 1, în anii ’90. La un moment dat, el a fost coleg de cameră cu Bogdan Argeș Vintilă. Se întâmpla pe vremea când cei doi erau legitimați la clubul FC Argeș. Cristescu se dedica întru-totul fotbalului, însă avea și alte pasiuni ascunse. A fost un iubitor al muzicii și pe vremuri înființase o formație cu fostul portar, Bogdan Vintilă.

În cariera sa, Cornel Cristescu a evoluat pentru atât pentru Steaua (1993 – 1999), FC Argeș, Poli AEK Timișoara, cât și pentru Rocar București.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622