Un fost fotbalist spaniol riscă 16 ani de închisoare. Ibericul ar fi condus o rețea de trafic de droguri

Ioan Valentin Oprea 26.03.2023, 19:50
Un fost fotbalist spaniol riscă 16 ani de închisoare. Ibericul ar fi condus o rețea de trafic de droguri

Sergio Contreras Koke riscă se întoarcă în închisoare. După ce a petrecut un an şi opt luni în spatele gratiilor, fostul fotbalist a fost eliberat condiţionat în iulie 2021. Procesul în care acesta este judecat se apropie de final, iar dacă va fi găsit vinovat pentru faptele de care este incriminat, Koke e pasibil de o condamnare de 16 ani de închisoare şi o amendă de 150.000 de euro.

Într-o amplă operaţiune antidrog desfăşurată în Spania, Koke a fost arestat în 2019. Printe persoanele ridicate în acelaşi dosar, se numără şi fratele lui Koke. Potrivit relatărilor din presa iberică, cei doi sunt consideraţi a fi implicaţi la vârful unei reţele de trafic de droguri. În cadrul operaţiunii din 2019, poliţiştii au descoperit o tonă de haşiş, arme, precum şi sume mari de bani.

Ceilalţi inculpaţi din dosar vor fi acuzaţi, în funcţie de gradul de implicare, de vătămare a sănătăţii publice sau de deţinere de arme. Aceştia riscă pedepse mai mici, cuprinse între un an şi patru ani şi jumătate.

A evoluat pentru Marseille

Sergio Contreras Koke a început fotbalul la Malaga. Printre multele cluburi pentru care a evoluat, de-a lungul carierei sale, Koke a îmbrăcat şi tricoul francezilor de la Olimpique Marseille. Ajuns astăzi la vârsta de 39 de ani, Koke şi-a trecut în CV şi Sporting Lisabona şi Rayo Vallecano.

Înainte de a se retrage din activitate în 2016, Koke a avut apariţii şi în campionatele din Statele Unite ale Americii, Bolivia sau India.

Sursa foto: rmcsport.bfmtv.com

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622