Fotbaliştii de la Ceahlăul s-au trezit în această dimineaţă că nu sunt primiţi pe stadionul din oraş, aflat sub administrarea autorităţilor locale.
Datoriile acumulate de gruparea de sub Pietricica la bugetul statului l-au determinat pe edilul Andrei Carabelea să tragă un semnal de alarmă. Şi să închiă porţile arenei pentru formaţia pregătită de Cristi Pustai. La faţa locului s-a aflat şi fostul ofiţer de presă al clubului, Gelu Crăcană.
Care a şi postat pe o reţea de socializare un filmuleţ care redă momentele tragi-comice.
Ceea ce vedeți în direct sunt imagini din secolul XV. Am ajuns la poarta boierului și boierul nu ne lasă să intrăm. Uitați sportivii și stafful tehnic opriți la poartă prin dispoziția primarului Carabelea și probabil dispoziția primăriei, evident. Jucătorii nu pot să facă antrenamentul, nu au acces în baza sportivă. Suntem de râsul curcilor! Fotbaliști, sportivi care un au acces pur și simplu în bază. Nu-i posibil așa ceva!”, au fost remarcile acestuia.
După ce fotbaliştii şi antrenorii au rămas în stradă în speranţa rezolvării situaţiei, conducerea clubului purta discuţii cu administratorii bazei. Astfel încât lucrurile să reintre pe făgaşul normal, iar Ceahlăul să poate să îşi desfăşoarele antrenamentele pe terenurile din incinta complexului.
Până la urmă după 40 de minute de parlamentări, Pustai şi jucătorii lui au fost lăsaţi să îşi reia activitatea zilnică. După ce părţile au ajuns la numitor comun pentru eşalonarea datoriei acumulate. Aceasta este de doar 18.012,5 lei. Ceahlăul va beneficia de accesul pe stadion până la finalul actualului sezon. Unul în care se bate să prindă un loc în barajele de promovare în al doilea eşalon.
„CSM Ceahlăul Piatra Neamț se pregătește astăzi, dar și de aici înainte, pe stadion pentru că lucrurile s-au liniștit. Într-adevăr începem antrenamentul cu 40 de minute mai târziu, din cauză că nu am avut acces pe stadion, dar lucrurile s-au rezolvat după ce conducerea clubului și reprezentanții Primăriei Piatra Neamț au discutat și s-a stabilit modul de lucru. Vă așteptăm sâmbătă la meciul cu CSM Bacău, care va începe la ora 17:00”, a fost anunţul clubului după detensionarea situaţiei.
Ceahlăul a debutat în weekendul trecut în playoff-ul Seriei 1 a Ligii 3, cu o remiză, 1-1, pe terenul celor de la Foresta Suceava.
Nemţenii se află pe poziţia a 4-a a ierarhiei intermediare cu 34 de puncte, la doar 3 lungimi de ocupanta locului 2, Bucovina Rădăuţi. Poziţie ce trimite la barajul de promovare în divizia secundă, acolo unde galben-negrii nu au mai fost de 7 ani. De la reînfiinţarea echipei fanion a oraşului în 2016, Ceahlăul nu a reuşit să depăşească nivelul Ligii 3.