Uluitor! Cât poate să coste șapca „de lux” pe care Adrian Mutu o poartă peste tot
Cum imaginea este unul dintre aspectele care îl preocupă întotdeauna, Adrian Mutu a profitat de pauza competițională din martie, prilejuită de meciurile echipei naționale, pentru a-și face un implant de păr.
De atunci a apelat în aparițiile publice, inclusiv în meciurile CFR-ului, la o șapcă menită să-i protejeze podoaba capilară. Nimic neobișnuit până acum, dar puțin știu cât costă accesoriul respectiv.
Între timp, „Briliantul” nu mai este antrenorul echipei. Despărțirea s-a produs ca urmare a eșecului usturător suferit în fața Corvinului, în sferturile Cupei României, scor 0-4.
Adrian Mutu poartă peste tot o șapcă „de lux”. E incredibil cât poate să coste
Pentru implant, Mutu s-a lăsat pe mâna medicilor dintr-o clinică renumită din Turcia. Aceasta are, printre altele, parteneriate cu formații importante din Premier League și Serie A precum West Ham, respectiv Bologna.
Intervenția nu este chiar atât de ușoară precum pare, iar prețurile variază între 2.300 și 3.800 de euro. Cât despre șapcă, tehnicianul a optat pentru un brand „de lux”, scoțând din buzunar o sumă deloc de neglijat: 230 de euro.
„Am venit până în Turcia. Începe să te lase și părul și alte lucruri. Nu mai merge. Timpul nu iartă pe nimeni. Am pus puțin păr, așa în în părți. Nu ai văzut la interviuri când bate lumina cum se vede? Zici că îl am pe Robert Niță și pe Messi pe extreme. A trecut timpul. Nu e dureros. Eu am dormit. Durează câteva ore. Eu am dormit. E o treabă migăloasă. Nu este chiar așa ușor”, dezvăluia cu puțin timp în urmă, pentru fanatik.ro.
Florin Prunea nu l-a menajat deloc: „Mutu nu e făcut pentru meseria de antrenor”
În altă ordine de idei, Adrian Mutu s-a aflat în centrul atenției după eliminarea din Cupa României și despărțirea de CFR Cluj. Au fost o mulțime de reacții pe marginea subiectului, dar cea mai dură i-a aparținut cu siguranță lui Florin Prunea.
Acesta a afirmat răspicat că „Briliantul” nu este făcut pentru meseria de antrenor și i-a recomandat să se îndrepte spre o funcție de conducere în cadrul unui club.
„ Trebuie să ai tact, experiență. Ori, până acum, de când este antrenor, nu a confirmat pe la echipele pe la care a lucrat. Ce să spun… A confirmat la lotul de tineret, dar în rest, la echipele de club la care a fost nu a confirmat… Nu este făcut pentru meseria asta.
Nu am nimic cu el! Îl văd mai degrabă conducător decât antrenor. Meseria de antrenor este foarte grea. Foarte grea! Chiar foarte, foarte grea! Pentru așa ceva trebuie să fii făcut… Mie așa îmi lasă impresia, mai degrabă îl văd în postul de conducător”, a spus fostul mare portar, la Digi Sport.