Ultrașii FCSB, în război cu toaletele și cu civilizația. Au distrus mai multe puncte sanitare la Sf. Gheorghe
Suporterii celor de la FCSB care au făcut deplasarea la Sfântu Gheorghe au lăsat prăpăd în urma lor.
Ei au devastat grupurile sanitare din interiorul arenei covăsnenilor. Cele câteva sute de fani ai roş-albaştrilor au reacţionat astfel şi pentru că alţi 70 de susţinători ai vicecampioanei nu au fost lăsaţi să intre pe stadion.
Observatorul întâlnirii nu a permis ca toţi suporterii echipei finanţate de Gigi Becali să ocupe sectorul rezervat galeriei oaspeţilor. Iar cei care au ocupat un loc în arena inaugurată în urmă cu un an şi jumătate au vrut să le dea „replica” organizatorilor.
Iar imaginile surprinse de fororeporterii prezenţi la partida din etapa a 2-a a playoff-ului au relevat distrugerile provocate de fanii celor de la FCSB. Uşile unor grupuri sanitare au fost rupte, iar anumite instalaţii au fost rupte din pereţi.
Reacţia gazdelor
După ce au evaluat pagubele oficialii lui Sepsi au luat poziţie faţă de comportamentul fanilor echipei adverse.
„Cultură, civilizație… merită să-i mai lăsăm să intre? Să strice la ei acasă!”, a fost comentariul lui David Kertesz, vicepreşedintele ardelenilor.
„Mulțumim suporterilor civilizați de la FCSB. Că tot i-am lăudat, au ținut să ne arate că nu-s așa cuminți. Păcat, să vedem cine va răspunde”, a fost şi poziţia lui Attila Hadnagy, directorul sportiv al formaţiei lui Cristiano Bergodi.
Scandal înaintea fluierului de start
Prezenţa unui număr mai mare de fani ai vicecampioanei în preajma arenei din Ardeal a generat un scandal, în contextul în care unii dintre ei nu aveau bilete de intrare pe stadion. Aceştia au rămas în afara arenei, gest pe care l-a făcut şi liderul Peluzei Nord de la FCSB, Gheorghe Mustaţă.
„Rămân în jur de 70-80 de suporteri afară. Am luat hotărârea să rămân lângă ei. Biletul meu i l-am dat unui copil, plângea. Prefer să stau eu afară lângă suporteri. Am vorbit cu cei din interior, oamenii au vrut să iasă afară, dar nu am vrut să facem un impact negativ.
M-a sunat MM, mi-a spus că a vorbit. Observatorul nu e de acord să intrăm. Pentru 70 de oameni se găsea un loc în peluză. E păcat. Nu e vorba de 300, doar 70-80 de oameni. Nu merită, se putea face o excepție”, a fost explicat situaţia Gheorghe Mustață.