Cel mai probabil, toată țara a aflat deja de accidentul în care a fost implicat Bogdan Stamatoiu, redactorul-șef adjunct de la Gazeta Sporturilor. Conform informațiilor apărute în presă, el ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. De curând, au apărut și ultimele imagini cu jurnalistul, chiar înainte de a intra în stâlp.
Potrivit celor de la Antena 3 CNN, redactorul-șef adjunct de la Gazeta Sporturilor a intrat cu mașina într-un stâlp. În urma impactului, jurnalistul a ajuns în stare gravă la spital. Sursa menționată scrie că la fața locului nu au fost găsite urme de frânare.
Prin urmare, oamenii legii au luat în considerare și posibilitatea unei tentative de sinucidere. În acest moment, jurnalistul este în spital, iar anchetatorii încearcă să facă lumină în acest caz. Nu cu mult timp în urmă, au apărut și imaginile dinaintea accidentului (le puteți urmări mai jos).
În filmarea prezentată de antena3.ro se pot viziona ultimele momente dinaintea accidentului în care a fost implicat redactorul-șef adjunct de la GSP. Conform informațiilor existente, Bogdan Stamatoiu venea dinspre București spre Călărași. Jurnalistul a oprit într-un sat și a decis să se întoarcă spre Capitală.
Ei bine, câteva minute mai târziu, autoritățile au fost anunțate de teribilul accident. Surse din apropierea anchetei au menționat că, în momentul impactului, autoturismul lui Stamatoiu rula cu 110 km/h. Impactul a fost atât de puternic, încât motorul mașinii a aterizat la câțiva metri depărtare.
Potrivit autorităților, mașina jurnalistului a părăsit partea carosabilă și s-a lovit de un stâlp de înaltă tensiune, situat în partea dreaptă a drumului. La fața locului a sosit și echipajul medical, iar șoferul autoturismului a fost transportat de urgență la spital.
”La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Pantelimon, iar din primele verificări au constatat faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 301 din direcția județului Călărași spre comuna Cernica, în zona km 9, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe partea dreaptă a drumului pe care circula.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorul auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a fost transportat la spital, de către echipajul medical sosit la fața locului, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Polițiștii rutieri din Pantelimon efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis oamenii legii.