E anunțul momentului din fotbalul european. Jose Mourinho a semnat cu o forță din Serie A. The Special One revine în campionatul italian, acolo unde a antrenat cu succes pe Inter. Portughezul nu a stat prea mult timp șomer, după despărțirea de Tottenham.
După despărțirea de Tottenham, Jose Mourinho nu a stat decât câteva zile șomer. Tehnicianul portughez și-a găsit repede echipă. Acesta se întoarce în campionatul Italiei, unde a semnat cu o forță din Serie A. Veștile circulă repede. Jose Mourinho a fost anunțat deja antrenorul echipei AS Roma, echipă aflată momentan pe locul 7 în actuala stagiune.
Jose Mourinho revine după 11 ani în Italia, acolo unde a antrenat-o cu succes pe marea Inter Milano. Echipă cu care a cucerit în 2010 Liga Campionilor, avându-l în lot pe reșițeanul Cristian Chivu.
Chiar dacă mulți îl consideră un antrenor depășit, Mourinho rămâne printre cei mai titrați tehnicieni din istorie. Iar palmaresul lui este de invidiat, cu două Ligi ale Campionilor, cu Porto și Inter. Portughezul a cucerit titlul în fiecare ligă în care a activat, fie că e vorba de Portugalia, Anglia, Italia sau Spania. Singura echipă cu care nu a obținut niciun trofeu a fost chiar Tottenham. Echipă de care s-a despărțit în urmă cu câteva zile. Dar un antrenor ca Jose Mourinho nu putea sta prea mult „pe bară”.
The Special One începe o nouă aventură în campionatul italian de fotbal. După 11 ani, Mourinho revine în Serie A. AS Roma a anunțat „achiziția” pentru sezonul 2021-2022.
Născut la data de 26 ianuarie 1958, pe numele său complet Jose Mario dos Santos Mourinho Felix, nu a excelat ca fotbalist, însă din 2000 a început o prodigioasă carieră de antrenor.
Benfica, Uniao de Leiria, Porto, Chelsea, Inter Milano, Real Madrid, Manchester United, Tottenham Hotspur sunt echipele antrenate până acum de portughez. Printre fotbaliștii români care au trecut prin mâinile sale se numără Adrian Mutu și Cristian Chivu.