Lotus este acționarul majoritar al SC Dinamo 1948 SA, cu 72% cotă socială. Cortacero a împrumutat clubul cu 550.000 euro și nu s-a înscris la „masa credală”
Pablo Cortacero a preluat clubul Dinamo în vara anului trecut, a virat în conturile SC Dinamo 1948 SA suma de 550.000 de euro, în nume propriu și printr-o firmă pe care o deține și a reușit, prin strategia sa falimentară, transferuri de jucători și salarii către angajați, să dubleze datoriile societății. Administratorul judiciar susține că aceasta a fost cauza pentru care societatea a solicitat intrarea în insolvență, RTZ a făcut și un raport de sute de pagini pe care l-a prezentat justiției și, conform spuselor lui Zăvăleanu, se caută o variantă pentru a fi deschis un proces împotriva spaniolului și firmei Lotus pentru proasta gestiune a societății.
În luna iunie a acestui an, Dorin Șerdean, fostul președinte al „câinilor” și omul care a facilitat preluarea clubului de către Pablo Cortacero, a declarat că a ajuns la o înțelegere cu omul de afaceri iberic, astfel că, în cazul în care acesta nu investește, până în decembrie, suma de 5 milioane de euro la Dinamo, acțiunile trec în posesia sa.
„Am semnat un acord, care este de fapt un antecontract, cu domnul Cortacero. Vânzarea necesită o ședință AGA și o schimbare a statutului societății. Antecontractul prevede vânzarea de acțiuni sau o infuzie de capital din partea domnului Cortacero într-un termen de timp rezonabil. Dacă aduce bani, antecontractul devine caduc (n.r. se anulează). Vorbim de acțiunile de la SC Dinamo 1948 SA, din cadrul Lotus, nu de Lotus ca firmă. Este vorba de banii necesarii ieșirii cât mai rapide din insolvență”, a spus Șerdean, în luna iulie, pentru PlaySport.ro.
SC Dinamo 1948 SA a intrat în insolvență după un plan pus la cale de suporterii din Asociația Peluza Cătălin Hîldan, care deține, la rândul ei, acțiuni în club, într-un procent de 20 %.
În strategia aleasă de Asociația Peluza Cătălin Hîldan și Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, un alt acționar cu o cotă socială de aproximativ 7%- controlat de Nicolae Badea-, firma Lotus Perfect nu a fost inclusă, chiar dacă reprezintă acționarul majoritar. În același timp, Pablo Cortacero, chiar dacă a împrumutat clubul cu 550.000 de euro, nu s-a înscris la „masa credală”.