Tyson Fury și Oleksandr Usyk au semnat acordul pentru un duel în Arabia Saudită.
Meciul pentru unificarea centurilor se va disputa între doi campioni neînvinși.
Lumea boxului este în delir după ce bătălia dintre Tyson Fury și Oleksandr Usyk a devenit oficială. Partida de la categoria grea urmează să se desfășoare la Riyadh, în Arabia Saudită, însă detaliile suplimentare, inclusiv data meciului, urmează să fie anunțate, informează BBC.
Britanicul Fury, în vârstă de 35 de ani, este campionul WBC, în timp ucraineanul Usyk, în vârstă de 36 de ani, deține titlurile WBA, WBO și IBF. Câștigătorul va fi încoronat primul campion necontestat la categoria grea în era celor patru centuri. Data vizată este 23 decembrie, deși meciul ar putea fi amânat pentru începutul anului viitor.
Fury a câștigat 33 de lupte la profesioniști, din 2008 și până în prezent, însă are în palmares și un rezultat de egalitate, înregistrat cu americanul Deontay Wilder, din data de 1 decembrie 2018. Boxerul de 2.06 nu a lăsat socotelile neîncheiate, reușind să-i administreze lui Wilder două înfrângeri, ambele prin KO, singurele din cariera sportivului din Alabama. Sportivul din Regat a câștigat primul său titlu mondial după ce l-a detronat pe Wladimir Klitschko în 2015. În ultimul duel l-a învins pe Derek Chisora, pe 3 decembrie 2022.
Până la duelul cu sportivul din estul Europei, cel poreclit „The Gypsy King” trebuie să treacă mai întâi printr-o luptă, fără titlu în joc, împotriva starului MMA Francis Ngannou, pe 28 octombrie, tot la Riyadh.
De partea cealaltă, Usyk a câștigat toate cele 21 de meciuri de la profesioniști, ultimul succes fiind reușit împotriva londonezului Daniel Dubois, în luna august a acestui an.
„Încântat să semnăm în cele din urmă acest meci. Greii mereu stârnesc imaginația fanilor, și nu am nicio îndoială că acesta va fi cel mai mare eveniment de box al secolului. „, a spus promotorul Queensbury, Frank Warren.
Totodată, și promoterul lui Usyk se declară încântat de faptul că cele două părți au ajuns la un acord.
„Nu pot să cred că se întâmplă, dar se întâmplă”, a spus promotorul lui Usyk, Alexander Krassyuk.
De notat este faptul că nu a mai existat un campion incontestabil la categoria grea din 1999, când Lennox Lewis l-a învins pe Evander Holyfield pentru a-și apăra titlurile WBA, WBC și IBF.
Meciul va face parte din „Riyadh Season” – un festival de evenimente de divertisment organizat în capitala Arabiei Saudite în fiecare iarnă începând cu lansarea sa în 2019. În ultimii ani, s-au desfășurat mai multe meciuri de înaltă notorietate în Arabia Saudită, inclusiv victoria lui Usyk asupra lui Anthony Joshua, în august 2022.