Trei vacanțe în doar câteva zile pentru fiica „Ghetei de Aur”! Cum petrece în decembrie Natalia Mateuț
Pe 17 decembrie, fiica lui Dorin Mateuț împlinește frumoasa vârstă de 33 de ani. Cu ocazia zilei sale de naștere, Natalia Mateuț a decis să petreacă de două ori. Astăzi merge în Franța, iar apoi se va opri în Emiratele Arabe Unite, în Dubai. Totuși, acestea nu sunt singurele vacanțe ale vedetei în perioada Sărbătorilor.
Unde se distrează Natalia Mateuț în perioada Sărbătorilor de iarnă
Chiar dacă ziua ei de naștere este pe 17 decembrie, fiica ”Ghetei de Aur” a decis să petreacă și în avans. În acest weekend, vedeta sărbătorește la Paris. În capitala Franței, Natalia nu a plecat singură, ci împreună cu un grup de prieteni. Ulterior, fata lui Dorin Mateuț va ajunge și în Dubai, acolo unde își va celebra pentru a doua oară ziua de naștere.
”O să fie o plecare cu prietenii. Sărbătoresc de două ori ziua mea, weekendul acesta, în avans, pentru că ne-am organizat și plecăm la Paris, orașul nostru preferat, și o să mă sărbătoresc sâmbătă, fix cu o săptămână înainte de ziua mea.
E prima oară când sărbătoresc în avans, dar așa s-a întâmplat acum, iar săptămâna cealaltă plec în Dubai, alături de alți prieteni. Ne-am împărțit cumva găștile și practic, de ziua mea, pe 17 decembrie, o să fiu în Dubai, la cald”, a spus Natalia, potrivit Click!.
Trei vacanțe în doar câteva zile pentru fiica lui Dorin Mateuț
Natalia susține că este pentru prima oară când își sărbătorește ziua de naștere de două ori. Inițial, vedeta de la Antena Stars avea de gând să facă o petrecere mare pe 17 decembrie, însă a făcut asta în 2022. Fiind pasionată de călătorii, Natalia Mateuț a decis să viziteze mai multe locuri cu ocazia zilei sale de naștere.
După călătoriile în Franța și Emirate, de Revelion fiica fostului fotbalist român va petrece în Mexic. La Tulum, Nati va ajunge pe 28 decembrie, iar acolo va rămâne vreme de două săptămâni.
”Plec în Tulum, în Mexic, o să fiu tot acolo anul acesta, de Revelion. Plec în Tulum pe 28 decembrie, timp de două săptămâni și apoi, gata, mă întorc din nou la treabă. Este pentru prima oară când îmi sărbătoresc ziua de două ori. Inițial am vrut să fac o petrecere mare, pe 17 decembrie, dar am făcut asta anul trecut.
Și pentru că sunt oricum pasionată de călătorii și plecări, și îmi doresc foarte mult să călătoresc și să văd cât mai multe locuri, m-am hotărât să plec, dacă tot am ocazia asta. E pentru prima dată când îmi sărbătoresc ziua undeva la căldură”, a mărturisit vedeta.