„Trebuia să dăm cu ea în tribună!” Concluzia clară a lui Dică, după ce FCSB a pierdut cu West Ham: „Asta e cel mai important”
FCSB pierde cu West Ham, 1-3, în primul meci din grupele Conference League. Imediat după partidă, Nicolae Dică a declarat că FCSB a jucat de la egal la egal cu englezii, dar că diferența a fost făcută de eroarea lui Târnovanu și de penalty-ul acordat în urma acesteia.
FCSB a jucat curajos în primul meci disputat după cinci ani în Europa. Nicolae Dică a surprins prin formula de start, iar Andrei Cordea a dat lovitura în urma unei faze superbe. Totuși, gazdele au revenit în meci în urma unei decizii controversate. Arbitrul Benoît Bastien a dictat penalty la o intervenție a lui Târnovanu. Englezii s-au impus în cele din urmă cu 3-1. Pentru echipa lui Gigi Becali urmează partida cu Anderlecht.
Concluzia clară a lui Dică, după ce FCSB a pierdut cu West Ham
„Păcat că am făcut acel cadou, acel penalty. Până atunci am făcut un joc foarte bun, am stat foarte bine, ne-am creat ocaziile noastre.
Am început foarte bine a doua repriză. Dar am făcut acea greșelă și a venit acel penalty, cu suporterii, cu valoarea lor, au venit peste noi și nu am reușit să le mai punem probleme. Trebuia să dăm cu ea în tribună, am luat și golul doi foarte repede și ăsta a fost jocul.
70 de minute ne-am ridicat la nivelul lor, asta e un lucru foarte important. Mă bucură acest lucru, dar trebuie să ducem 90 de minute, 95, cât ține jocul.
Suporterii au fost senzaționali, îi felicit că ne-au susținut. Nu am reușit să câștigăm, din păcate, dar cred că sunt și ei mulțumiți cu ce am jucat.
Trebuie să fim pregătiți pentru acest ritm, și ei joacă din trei în trei zile. Nu este OK să fim pe locul pe care suntem”, a declarat Nicolae Dică la finalul partidei.
West Ham – FCSB 3-1. ECHIPELE DE START:
WEST HAM: Areola – Coufal, Kehrer, Ogbonna, Emerson – Downes, Rice, Lanzini – Cornet, Scamacca, Benrahma
REZERVE: Randolph, Hegyi – Zouma, Fornals, Antonio, Paqueta, Dawson, Bowen, Coventry, Potts, Clayton, Mubama
ANTRENOR: David Moyes
FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Edjouma, Oaidă – Cordea, Compagno, Fl. Coman
REZERVE: A. Vlad – Haruț, I. Stoica, Oct. Popescu, Miculescu, Dulca, Boboc, Pantea, Bouhenna, S. Șerban, Radaslavescu, B. Rusu
ANTRENOR: Nicolae Dică
London Stadium
Arbitru: Benoît Bastien (Franța)
Programul lui FCSB în grupele Conference League:
Runda 1: 8 septembrie, 22:00: West Ham – FCSB
Runda 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB – Anderlecht
Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg – FCSB
Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB – Silkeborg
Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht – FCSB
Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB – West Ham
Rezultatele echipelor românești împotriva lui West Ham
Cupa Cupelor, turul 2
22.10.1980 Londra: West Ham – Poli Timișoara 4-0 (3-0)
05.11.1980 Timișoara: Poli Timișoara – West Ham 1-0 (0-0)
Cupa UEFA, turul 2
21.10.1999 București: Steaua – West Ham 2-0 (1-0) C3
04.11.1999 Londra: West Ham – Steaua 0-0 C3
Liga Europa, tur preliminar 3
30.07.2015 Londra: West Ham – Astra 2-2 (1-0) C3
06.08.2015 Giurgiu: Astra – West Ham 2-1 (2-1) C3
Europa League, play-off
18.08.2016 Giurgiu: Astra – West Ham 1-1 (0-1) C3
25.08.2016 Londra: West Ham – Astra 0-1 (0-1) C3