Transferul zilei în Premier League, după ce Barcelona și-a dat acordul pentru mutare. Coutinho revine alături de Steven Gerrard

07 01. 2022, 11:38

Nici nu a început bine anul și deja au început transferurile importante, iar Barcelona și-a dat acordul pentru a scăpa de unul din jucătorii pe care nu îi mai dorea. Catalanii sunt foarte activi, în încercarea de a reveni în top, în Spania și în Europa. Xavi caută să întăreasceă echipa, dar să și scape de fotbaliștii pe care nu se mai bazează.

Phillipe Coutinho a fost una din cele mai mari dezamăgiri din istoria Barcelonei. Adus de la Liverpool, pentru a-l înlocui pe Neymar, mijlocașul nu s-a adaptat niciodată la catalani. Considerat unul din cei mai buni fotbaliști din lume, Coutinho a dezamăgit total.

Barcelona și-a dat acordul pentru un transfer important. Catalanii scapă, în sfârșit, de Coutinho

Barcelona nu își mai permite salarii uriașe, mai ales pentru jucători pe care nu se bazează. Laporta și Xavi au moștenit un lot cu mulți fotbaliști cu salarii imense, dar care nu au dat randament. Și noua conducere s-a pus pe făcut curățenie. Griezmann a fost împrumutat la Atletico și campioana Spaniei îl va cumpăra definitiv la vară. Acum catalanii vor scăpa și de salariul lui Coutinho, o povară pentru un club aflat în amre criză financiară.

Nici sportiv Coutinho nu s-a impus, iar Xavi nu se mai bazează pe el. Antrenorul dispune de mai multe variante pentru postul de mijlocaș ofensiv, așa că Barcelona a putut să negocieze un transfer. Iar brazilianul și-a găsit o nouă casă. Se va întoarce în Premier League, unde va lucra alături de fostul coechipier de la Liverpool, Steven Gerrard. Acesta l-a dorit la Aston Villa pentru că are nevoie de mai multă creativitate la echipa sa.

Coutinho se întoarce în campionatul în care s-a remarcat

Brazilianul știe că, la 29 de ani, nu mai are timp dacă vrea să arate că încă este un fotbalist de top. În plus, mijlocașul vrea să prindă lotul Braziliei la Mondialul din acest an. Cu Steven Gerrard are o șansă să își revină la forma de altădată.

Când a plecat de la Liverpool, Coutinho avea toată lumea la picioare. Din păcate, mijlocașul nu a reușit să își găsească niciodată locul la Barcelona. a mai fost împrumutat la Bayern, dar nici acolo nu a reușit. Acum, la Aston Villa, va fi vedeta echipei și va putea să joace cât mai mult. Gerrard îi va da încredere, iar brazilianul poate să arate că încă mai poate oferi mult. Și se poate întoarce la o echipă mult mai puternică.

Fotbalistul va pleca până la vară și Aston Villa îi va plăti mare parte din salariu.