Galatasaray își dorește să creeze o adevărată „colonie” românească la Istanbul. Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău au dat un randament bun de la transferul la echipa antrenată de Fatih Terim. Iar acest fapt i-a convins pe oficialii grupării Cim Bom că merită să mizeze pe jucători români și pe viitor.
Recent, a apărut informația conform căreia Galatasaray l-ar dori pe Andrei Ivan pentru a-l înlocui pe veteranul Ryan Babel, căruia îi expiră contractul la finalul sezonului. Iar acum presa din Italia a anunțat că un alt român a intrat în vederile vicecampioanei Turciei.
Este vorba despre Ionuț Radu, portarul lui Inter aflat veșnic în umbra veteranului Samir Handanovic. În vârstă de 24 de ani, Radu nu a apărat niciun minut în acest sezon pentru campioana Italiei și se pare că are zilele numărate la echipa antrenată de Simone Inzaghi.
Potrivit Corriere dello Sport, Galatasaray ar urma să încerce transferul lui Ionuț Radu încă din fereastra de mercato din ianuarie. De asemenea, conform sursei citate, fotbalistul ar fi încântat de perspectiva de a juca meci de meci la o echipă la care mai evoluează alți doi români.
Mai mult, oficialii lui Inter nu sunt îngrijorați de ideea că Handanovic nu ar mai avea un concurent serios în poartă. Ei i-ar fi găsit deja înlocuitorul ideal lui Radu pentru poziția de rival al portarului sloven.
Este vorba despre camerunezul Andre Onana de la Ajax. În vârstă de 25 de ani, acesta nu a mai evoluat din luna februarie. El a fost suspendat de UEFA după ce a fost depistat pozitiv la o substanță interzisă de regulament.
Onana s-a apărat spunând că a luat un medicament despre care nu știa că are în compoziție acea substanță. Nu a reușit să înduplece însă forul continental, iar suspendarea a rămas valabilă. Ea va expira însă la începutul lunii noiembrie și Onana se va putea întoarce pe teren.
Valoarea camerunezului este recunoscută la nivel european. Înainte de suspendare, el era unul dintre cei mai în vogă portari de pe continent. Astfel, este considerat drept înlocuitorul perfect pe termen mediu și lung pentru Handanovic, ajuns și el totuși la vârsta de 37 de ani.
Conform Calcio Mercato, Inter ar dori să îl aducă pe Andre Onana de la Ajax încă din ianuarie pentru a avea timp de acomodare până în vară, când ar urma cel mai probabil să devină prima variantă în poarta echipei de pe Giuseppe Meazza. Astfel, Ionuț Radu ar avea drum liber către Galatasaray.
Inter nu se va baza pe Ionuț Radu în viitor și speră să îl pună pe lista de transferuri. Dacă va reuși să îl vândă în ianuarie, șansele ca Onana să ajungă la Milano ar crește foarte mult”, a notat sursa citată.