Anamaria Prodan a făcut comentarii pe marginea transferului lui Radu Drăgușin la Tottenham. Impresara consideră că frații Giuffrida sunt cei care au rezolvat mutarea.
Florin Manea, agentul alături de care fotbalistul este de la 16 ani, a luat o parte din comision. Prodan e de părere că nu românul a fost decisiv în tratativele dintre Tottenham și Genoa.
Transferul lui Drăgușin este făcut de agenți mari, iar Florin face parte din echipa care a lucrat pentru această mutare. Dar transferul a fost făcut de agenți mari”, a spus Pordan pentru PlaySport.
Anamaria nu crede că fanii români vor putea să se bucure pentru unul de-ai lor în această iarnă. Nu vede niciun jucător plecând pe bani mulți din România.
„Iarna asta nu mai este timp să se mai plece pe bani mulți, echipele au plecat din cantonament, e greu. Doar să se accidenteze cineva și să se dorească un transfer pe ultima sută de metri”, a comentat Prodan.
După conflictul public cu Gigi Becali, din urmă cu 3 ani, Anamaria a primit „interzis” la FCSB. Deși l-a reprezentat o lungă perioadă pe Darius Olaru, Prodan nu mai lucrează acum cu fotbalistul cotat de FCSB la 7 milioane de euro.
„A expirat contractul meu cu Darius Olaru. Aici nu este de părut rău. Jucătorul merge cu managerul care îi aduce oferta, îți zic din experiență. Sunt mulți manageri care semnează jucători de mici și așteaptă să explodeze, dar nu fac nimic pentru ei. Asta nu ține foarte mult, dacă ești un astfel de manager, ai o mică implicare la transfer, faci ultima poză cu jucătorul. În general, managerii mari, care au relații, fac transferurile. Așa e de când lumea. Managerii mici doar își iau partea”, a explicat Anamaria.