Transferul lui Chipciu de la CFR Cluj la Craiova, încheiat. Anunțul a fost făcut de Dan Petrescu

21 01. 2022, 23:34
Alexandru Chipciu rămâne la CFR Cluj

După ce a intrat în dizgrația lui Dan Petrescu, Alexandru Chipciu părea că va pleca de la CFR Cluj cât de curând. În ultima perioadă s-a tot vorbit despre interesul Universității Craiova pentru fotbalistul clujenilor. Dan Petrescu a făcut astăzi lumină în cazul Chipciu, tehnicianul negând o posibilă plecare a mijlocașului.

Chipciu nu pleacă de la CFR Cluj

Alexandru Chipciu (32 de ani) traversează o perioadă nefastă la CFR Cluj. Căzut în dizgrația lui Dan Petrescu, mijlocașul a prins tot mai puține minute în tricoul ardelenilor. Pe fondul acestei situații, plecarea lui Chipciu de la CFR părea tot mai probabilă.

După venirea lui Marian Copilu în conducerea Universității Craiova, s-a zvonit că una dintre mutările vizate de echipa din Bănie este cea a lui Alexandru Chipciu. În cele din urmă, mutarea nu s-a concretizat iar Chipciu a rămas la Cluj.

Pentru a face lumină în presupusa plecare a lui Chipciu, Dan Petrescu a declarat că jucătorul nu a avut nicio ofertă în această perioadă. Mai mult, tehnicianul a subliniat faptul că mijlocașul nici nu a luat în calcul o eventuală plecare din Gruia.

Am vorbit cu Chipciu și mi-a zis că n-a avut nicio ofertă. Nu l-a sunat nimeni, nici de la Craiova. El are familie aici, are patru copii la școală. În niciun moment nu s-a gândit să plece de la CFR Cluj.

S-a antrenat bine, nu a jucat titular, dar de fiecare dată când a intrat a dat gol sau ne-a ajutat. Dacă se antrenează în continuare așa, are șanse mari să fie titular sau să intre pe parcursul meciului. Dar a zis că în niciun caz să plece”, a spus Dan Petrescu.

Mihai Rotaru neagă interesul Universității Craiova pentru  Chipciu

După ce în ultima perioadă s-a tot vorbit despre iminentul transfer al lui Chipciu la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru a negat interesul echipei sale pentru mijlocaș.

Nu, nu se pune problema să vină Chipciu la noi, nu a fost nicio discuție în acest sens. Avem negocieri cu doi fundași centrali, și cu un jucător care poate juca în față, pe toate trei posturile, dar nu e niciunul dintre numele care au apărut în presă”, a declarat Mihai Rotaru.

Universitatea Craiova vrea să dea câteva lovituri pe piața transferurilor

Universitatea Craiova se află doar pe locul 5 în Liga 1, departe de primele două poziții ale clasamentului și în pericol să rateze chiar play-off-ul în acest sezon. Astfel, oficialii clubului din Bănie caută de zor soluții pentru a întări lotul în această iarnă.

Odată cu aducerea în club a lui Marian Copilu, Universitatea Craiova și-a fixat niște ținte extrem de îndrăznețe pentru această perioadă de mercato. În ultima perioadă s-a vorbit despre posibilitatea ca mai mulți internaționali români să ajungă în Bănie. Este vorba despre Adrian Rus de la Fehervar, Andrei Rațiu, împrumutat de Villarreal la Huesca, dar și de Tudor Băluță, în prezent legitimat la Brighton and Hove Albion.