Eugen Neagoe are planuri importante la Universitatea Craiova. Noul antrenor din Bănie vrea să atace titlul, de aceea a solicitat întăriri și patronul Mihai Rotaru i-a făcut pe plac. Oltenii au realizat câteva mutări importante, dar nu vor să se oprească.
Pierderea căpitanului Bancu reprezintă o lovitură dură pentru olteni. Acesta s-a accidentat grav și nu va mai juca în acest sezon. De aceea trupa lui Neagoe caută cu disperare un jucător care să acopere banda stângă. Pe lângă variantele din Superliga, Pro Sport anunță că în vederile patronului Rotaru s-ar regăsi și un fost coleg al lui Alex Mitriță, din campionatul american. Ronald Matarrita, în vârstă de 28 de ani, este un internațional din Costa Rica și a evoluat în MLS, la New York City și Cincinnati.
Jucătorul de bandă stângă poate evolua și ca fundaș, dar și ca mijlocaș, așa că i-ar putea oferi lui Eugen Neagoe multe opțiuni. Fotbalistul cu 54 de meciuri pentru naționala lui este și liber de contract, așa că nu i-ar costa prea mult pe olteni. Raul Opruț de la Hermannstadt și Andres Dumitrescu de la Sepsi mai sunt pe listă.
Nu, în aceste momente nu se poate pune problema să renunțăm la Andreas Dumitrescu! Este un jucător important, tânăr, de perspectivă. El și Ispas ne ajută și la această regulă U21.
Sunt doi jucători la care nu putem renunța. Dacă Universitatea Craiova s-a interesat de jucător este bine pentru el, a transmis antrenorul delor de la Sepsi, Cristiano Bergodi, conform Digi Sport.
Ca jucător, Neagoe are trei trofee câștigate cu echipa din Oltenia? Campionatul, în 1991, respectiv două cupe, în 1991 și 1993.
Noul antrenor al oltenilor vrea să repete isprava și în mandatul de antrenor. Nu va reuși anul acesta, cel puțin în cupă, deoarece oltenii au părăsit competiția încă din faza grupelor.
”Sper ca împreună să reușim mai mult decât până acum și să avem rezultate bune și foarte bune cum suporterii și-au dorit.
Aici am debutat, la Universitatea Craiova, și sunt unul dintre jucătorii care au contribuit la acel event, în 1991. Sper din suflet ca și antrenor să repetăm acele performanțe împreună”, a spus Neagoe, în cadrul unei conferințe de presă.
Ca jucător, Neagoe a evoluat pentru echipa din Craiova între 1988 și 1994 (la Universitatea și la Extensiv), interval în care a mai fost împrumutat, pe durate scurte de timp, la Farul Constanța și la Vasas FC, respectiv între 1998 și 2003.