Internaționalu român Adrian Rus (26 de ani) ar putea prinde un transfer în Italia în această vară.
Aflat din 2019 la MOL Fehervar, Adrian Rus se află acum pe lista italienilor de la Pisa. Clubul din Serie B ar fi gata să investească o sumă importantă pentru Rus.
ProSport scrie că Pisa pune pe masă 800.000 de euro pentru transferul lui Adrian Rus. De asemenea, românul este ademenit cu un salariu de 480.000 de euro pe sezon! În prezent, fundașul câștigă 180.000 de euro pe an la MOL Fehervar, în prima ligă a Ungariei.
Conform sursei citate, sunt șanse mari ca transferul să fie oficializat în zilele următore.
La Pisa se află în continuare un alt internațional, mijlocașul Marius Marin. În sezonul precedent, la Pisa a evoluat și atacantul George Pușcaș. Pisa a ratat promovarea în Serie A, iar Pușcaș s-a întors la echipa care îl deține, Reading.
Adrian Rus s-a aflat și atenția altor echipa de top din Europa. Playsport a scris recent despre acest lucru.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Adrian Rus se ridică la 900.000 de euro.
Rus mai are contract cu MOL Fehervar până în vara anului 2023.
Fundașul a crescut la Baia Mare, iar din 2015 a plecat în Ungaria. A mai jucat până acum pentru Fehergyarmat, Balmazujvaros, Puskas Akademia și Sepsi OSK.
La MOL Fehervar, Rus a strâns până acum 69 de meciuri și a marcat un gol. În echipa națională a României, apărătorul are la activ 14 selecții și niciun gol marcat.