Ultima zi din perioada de transferuri a fost foarte animată, în Europa. Cluburile au muncit până în ultimele minute, pentru a se asigura că vor atinge țintele pe care și le-au stabilit. Și s-au realizat mutări importante. Tottenham a luat doi fotbaliști de la Juventus, Everton a adus pe Dele Alli și Donny van de Beek, Christian Eriksen și-a găsit echipă să revină în fotbalul mare.
Cea mai importantă mișcare, realizată chiar în ultimele minute ale perioadei, a fost trecerea lui Aubameyang, la Barcelona. Catalanii și-au găsit atacantul central, pe care îl urmăreau de ceva timp. Fanii se întreabă dacă echipa lui Xavi a făcut un transfer reușit.
De la retragerea lui Kun Aguero, Barcelona a fost în căutarea unui atacant. A găsit o soluție de urgență, în această iarnă. Pierre-Emerick Aubameyang nu mai este atacantul din urmă cu doi ani. Gabonezul nu a mai dat randament la Arsenal și a și intrat în conflict cu managerul Arteta. De altfel, africanul a arătat că nu mai are pofta de joc de altă dată și nici golurile nu au mai venit. Aubameyang a marcat doar de 7 ori în acest sezon.
În plus, suporterii Barcelonei se vor ruga ca problemele cu inima descoperite înainte de Cupa Africii, să nu fie grave, mai ales că au trecut deja prin astfel de emoții, cu Aguero. Investigațiile medicale nu au reliefat nimic, de aceea Barcelona a insistat pentru această mutare. Rămâne de văzut dacă acesta își va regăsi forma de altă dată.
Arsenal l-a cedat gratis pe Aubameyang, clubul a preferat să scape de salariul uriaș al jucătorului. Africanul a venit în miez de noapte, pe Camp Nou, unde a semnat înțelegerea cu președintele Laporta. Barcelona nu a reușit, însă, să scape de Osumane Dembele, așa cum spera. Pentru încă 6 luni va suporta salariul acestuia, iar la vară francezul va pleca liber de contract. Acesta trebuie să se pregătească pentru o perioadă în tribune, pentru că managerul Xavi nu se va mai baza pe el.
Și fotbaliștii români au fost implicați în nebunia ultimei zile de mercato. Valentin Mihăilă și-a oficializat transferul la Atalanta, dar Dennis Man nu a fost la fel de norocos. Românul a fost la un pas de o mutare la Lazio.
În urmă cu 15 minute Dennis era jucătorul lui Lazio, dar directorul sportiv Igli Tare mi-a spus că Sarri a vrut pe un alt jucator. Îl iau pe Cabral. Eram dispus să muncesc la acest transfer până la sfârșitul zilei, a declarat Giovanni Becali