Transfer stelar între Chelsea și Arsenal. Arteta a bătut palma cu fotbalistul care a adus Champions League la Londra

Bogdan Solomon 21.06.2023, 16:14
Transfer stelar între Chelsea și Arsenal. Arteta a bătut palma cu fotbalistul care a adus Champions League la Londra

Unul dintre cele mai importante transferuri din Premier League ale acestei veri prinde contur. Chelsea și Arsenal au bătut palma pentru omul care a adus Champions League la Londra.

Transfer uriaș în Premier League. Chelsea și Arsenal au bătut palma, fotbalistul ajunge sub comanda lui Arteta

Concret, Kai Havertz va evolua din sezonul viitor sub comanda lui Mikel Arteta, care l-a dorit cu insistență pe „Emirates”. Chelsea a fost de acord să-l cedeze în schimbul sumei de 60 de milioane de lire sterline, plus bonusuri care se ridică la cinci milioane de lire. Mijlocașului ofensiv german i s-a propus un contract pe termen lung, iar vizita medicală va avea loc în curând.

„Kai Havertz, primul transfer al lui Arsenal, va fi finalizat în următoarele ore. 60 de milioane de euro, suma garantată, 5 milioane bonusuri, contract pe termen lung. Vizita medical urmează să fie programată. Havertz va semna contractul în această săptămână, documentele sunt în curs de pregătire”, a dezvăluit Fabrizio Romano, jurnalistul care s-a făcut remarcat pentru predicțiile din perioadele de mercato.

Transferat de la Bayer Leverkusen în toamna lui 2020, pentru nu mai puțin de 80 de milioane de euro, Havertz a marcat 32 de goluri –  cel mai important fiind în finala Ligii Campionilor din 2021, câștigată în fața lui Manchester City, scor 1-0 – și a oferit 15 pase decisive în cele 139 de meciuri bifate pentru Chelsea. În tricoul formației germane bifase în total 150 de meciuri, cu 46 de goluri și 31 de assist-uri. De serviciile sale s-au mai arătat interesate Real Madrid și Bayern Munchen.

Nkunku, primul transfer reușit de Chelsea în această vară

În paralel cu negocierile pentru transferul lui Kai Havertz la Arsenal, Chelsea a reușit să dea prima mare lovitură a verii. Este vorba despre Christopher Nkunku de la formația germană RB Leipzig, internațional francez care evoluează pe post de coordonator de joc, precum și ca al doilea atacant.

În ultimele două sezoane a avut evoluții extrem de apreciate, reușind să marcheze 35 de goluri în toate competiţiile în 2021/2022, respectiv 23 în 2022/23. Suma de transfer nu a fost făcută publică, dar presa internațională vorbește despre 60 de milioane de euro.

„S-au făcut eforturi mari pentru a mă aduce la echipă şi sunt nerăbdător să-i întâlnesc pe noul meu antrenor şi pe coechipierii mei, să le demonstrez suporterilor lui Chelsea ce pot face pe teren”, au fost primele cuvinte rostite de Nkunku  în calitate de jucător al echipei londoneze, care pregătește și alte transferuri spectaculoase, în special în zona ofensivă, unde noul antrenor, Mauricio Pochettino, are nevoie de întăriri.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622