Dinamo București a mai oficializat un transfer. „Câinii roșii” și-au betonat mijlocul în speranța că se vor salva de la retrogradare în a doua parte a sezonului.
Conform GSP.ro, Jonathan Rodriguez, jucătorul CFR-ului, va fi de astăzi la antrenamentele lui Dinamo București. Jucătorul argentinian a fost împrumutat până la vară în „Ștefan cel Mare” și se va alătura de marți lotului lui Flavius Stoican.
Totodată, el poate constitui surpriza din echipa de start a alb-roșiilor în derby-ul de duminică, contra celor de la FCSB. Rămâne de văzut dacă el este pregătit din punct de vedere fizic să intre în echipă la mai puțin de o săptămână înainte de partida care va avea loc duminică, de la ora 20.00.
Administratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, s-a implicat în ultimele zile în negocieri și a realizat, astfel, mutarea, probabil, cea mai importantă din această perioadă de mercato pentru „câini”. Conform aceleiași surse, argentinianul revenise luni în țară pentru a-și rezolva situația din Gruia. Au fost tratatie dure, Dinamo obținând după câteva minute acordul fotbalistului.
Ca și în prima parte, după ridicarea interdicțiilor din partea FIFA, Dinamo București a profitat și a adus un număr impresionant de fotbaliști în „Groapă”. Din nefericire, însă, pentru aceștia, majoritatea au plecat cu coada între picioare, fără a avea un real efect asupra rezultatelor sau asupra jocului echipei.
Singurii fotbaliști rămași din prima jumătate și pe care probabil se va baza Flavius Stoican sunt Cătălin Carp, Cosmin Matei, Gabriel Torje și Mirko Ivanovski. Situația lui Plamen Iliev este complicată, deoarece bulgarul nu ma vrea să joace pentru Dinamo, dar „câinii” au adus deja alți doi portari.
În rest, Constantin Nica, Răzvan Popa, Cătălin Țîră, Andre Pinto, Michel Espinosa, Tomas Vestenicky, Marko Nunic, și Petar Gluhakovic și-au reziliat contractele sau urmează s-o facă. Cătălin Itu a fost rechemat la CFR Cluj.
În această iarnă, au fost aduși deja jucătorii Răzvan Patriche, Marius Tomozei, Igor Jovanovic, Balthazar Pierret, Alin Buleică, Cristiano Figueiredo, Thomas Chesneau, Jonathan Rodriguez. Se vorbește și de venirile lui Baptiste Aloe și Nikola Mandic, însă rămâne de văzut dacă și când se vor anunța oficial și aceste mutări.
De asemenea, în ultimele zile, în presă s-a scris și de interesul dinamoviștilor pentru Antoni Ivanov, fotbalistul lui CSU Craiova. Nu există niciun răspuns momentan pentru acesta, oficialii echipei Dinamo urmând să încerce un ultim „asalt” marți sau miercuri.