Tragedie de Crăciun: un fotbalist de la CSA Steaua și unul de la echipa lui Petre Marin și Ghionea au murit la incendiul de la Ferma Dacilor

26 12. 2023, 15:49

Noi informații după incendiul puternic de la pensiunea Ferma Dacilor, localitatea Tohani.

Printre cei care au decedat în localul groazei se numără și doi juniori, jucători de fotbal, de la CSA Steaua, respectiv la New Stars: Luca (16 ani) și Petru Ene (11 ani), potrivit surselor Fanatik. Fratele geamăn al lui Luca, Matei, ar fi fost scos din flăcări de tatăl său, decedat. Matei se află sub îngrijirea medicilor de la spitalul „Grigore Alexandrescu”, din București.

Cei doi copii decedați ar fi murit în timp ce tatăl, Lucian Ene, încerca să-i scoată pe cei mici din clădire.

Alin Dimitriu, antrenorul grupei lui Luca și Matei, a reacționat după tragedie: „Matei juca pe bandă, extremă stângă sau dreapta, era mai dezvoltat și mai puternic. Luca evolua inter sau în spatele atacanților și avea o tehnică remarcabilă. Ambii au venit de la Chiajna în urmă cu circa un an și jumătate și mama era cea care-i însoțea de obicei la antrenamente”, a spus antrenorul, potrivit sursei citate.

New Stars, unde juca micuțul Petru Ene, este clubul de juniori deținut de Petre Marin și Sorin Ghionea, ambii foști jucători importanți la Steaua.

Mare tragedie. Reacțiile antrenorilor

Cei doi copii aveau un comportament exemplar la antrenamente.

„Sunt complet bulversat. Proveneau dintr-o familie foarte serioasă, părinții se ocupau cu atenție de ei. Ambii erau foarte ascultători la antrenamente și meciuri. Luca era puțin mai rebel, cu personalitate puternică, iar Matei – mai receptiv la sfaturi. O plăcere însă să lucrezi cu amîndoi! Educați, deloc obraznici, le plăcea să joace fotbal”.

Cel de-al treilea dintre frați, Petru, evolua la New Stars, o Academie privată din București. Puștiul era pregătit de Daniel Gheorghe la grupa 2012.

Antrenorul a izbucnit în plâns: „Petru avea viteză, tehnică, tupeu, adică o serie de calități care-l scoteau în evidență. Nici nu mai pot să stau în picioare de când am aflat vestea. Sunt cutremurat. Am niște musafiri, dar nu mai pot să mă abțin din lacrimi. Am făcut două dușuri cu apă rece să-mi revin puțin. Habar n-am cum să gestionez o asemenea tragedie! Grupa asta de la 2012, din care făcea parte și Petru, e formată din băieți care sunt ca și copiii mei. Țin enorm la toți și mi-e imposibil să accept că s-a putut petrece o asemenea dramă”.