Manchester City și Inter Milano se vor duela pe 10 iunie, la Instanbul, în marea finală UEFA Champions League. Britanicii au trecut cu 5-1 la general de Real Madrid, în timp ce italienii și-au învins rivala locală în semifinalele, AC Milan, cu 3-0.
Va fi prima întâlnire directă dintre cele două echipe, în cea mai tare competiție inter-cluburi din lume.
„Cetățenii” sunt mari favoriți la câștigarea turneului, cu o cotă ce ajunge între 1.18 și 1.30, în timp ce unii bookmakeri i-au dat lui Inter cota 9.00. City va juca a doua finală de UCL din istorie, după ce a cedat în 2021 în fața lui Chelsea.
De partea cealaltă, Inter ajunge pentru a șasea oară în ultimul act al celei mai importante competiții din Europa. Ultima oară, cu Mourinho pe bancă, aceștia s-au impus în finala cu Bayern în 2010. Cristian Chivu își trecea în palmares trofeul în acel sezon.
Cu trei victorii, Inter este, la egalitate cu Manchester United, a șaptea cea mai bună echipă din istoria UEFA Champions League. Doar Real Madrid (14), AC Milan (7), Liverpool (6), Bayern (6), Barcelona (5) și Ajax (4) au mai multe trofee decât italienii.
”Mi-ar plăcea să o evităm pe Real Madrid, pare că această competiție este făcută special pentru cei de la Real Madrid. A trecut mult timp de la ultimul derby din semifinale, nu a fost deloc ușor, pe precedentul l-am trăit ca jucător”, spunea Javier Zanetti, legenda lui Inter, după returul cu AC Milan.
1964, 1965 și 2010 sunt anii în care Inter a luat Champions League. În 1967 și 1972 aceștia au luat medalia de argint.
Finala se va juca peStadionul Olimpic Ataturk, cu o capacitate de 74,753 de locuri. În 2005, aici s-a jucat una dintre cele mai tari finale din istorie, când AC Milan o învingea pe Liverpool la penalty-uri, deși britanicii au condus cu 3-0.