Impresarul Florin Manea a vorbit, în exclusivitate, pentru PlaySport, despre situația lui Radu Drăgușin la Tottenham.
Recent, în presa din Anglia au apărut speculații conform cărora Radu Drăgușin ar putea fi împrumutat de Tottenham, în sezonul următor, având în vedere că nu are statutul de titular la gruparea londoneză.
Florin Manea susține că Radu Drăgușin este fericit la Tottenham și nu se pune problema unui împrumut, în sezonul următor.
„Nu pleacă nicăieri. În fotbal nu există promisiuni, nicăieri. Nu poate să zică nimeni ce o să faci. El e acolo. Are șase ani contract, e bine. Nu vreau să vorbesc despre Radu, pentru că Radu e bine. Nu se mută, nu se schimbă, nu se nimic. Totul e în regulă. Se gândește la Euro”, a declarat Florin Manea, în exclusivitate, pentru PlaySport.
Radu Drăgușin a fost transferat de Tottenham, la începutul acestui an, de la Genoa, în schimbul sumei de 25 de milioane de euro. Internaționalul român a avut nouă apariții în tricoul lui Tottenham, însă fără să marcheze vreun gol.