„Tottenham a făcut afaceri excelente”. Ce spun jurnaliștii TalkSport despre transferul lui Drăgușin în Premier League
Transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, de la Genoa, e deja considerat unul reușit de către jurnaliștii de TalkSport. Ei consideră că fundașul român se descurcă bine pe postul lui, chiar dacă până acum a fost introdus puține minute pe teren de antrenorul echipei londoneze, Ange Postecoglou.
Cei doi jurnaliști englezi de la TalkSport, Jim White și Alex Crook, au comentat transferurile făcute în această iarnă de echipa Tottenham Hotspur, când i-au adus pe Radu Drăgușin, Timo Werner și Lucas Bergvall.
„Au făcut o afacere decentă, Tottenham a avut o fereastră extraordinară”, sunt de părere cei doi jurnaliști.
„Omul acesta, Radu Drăgușin (transferat – n.r.) de la Genova la Tottenham pentru 25 de milioane de lire sterline, știe ce face, cunoaște situația, mă întreb dacă va face ca Tottenham să ajungă în primele șase la sfârșitul sezonului sau chiar să ajungă în top patru”, a spus Jim White.
Radu Drăgușin, al 16-lea jucător român din prima ligă a campionatului Angliei
Radu Drăguşin, tânărul fundaş român, este cel mai scump jucător român din istorie transferat. Tottenham a plătit 26 de milioane de euro pentru a-l aduce de la Genoa, iar cu bonusuri, totalul poate să se ridice până la 30 de milioane de euro.
El a devenit al 16-lea jucător român care a ajuns în Premier League. Radu Dragusin se alătură unor nume importante precum Dan Petrescu, Gică Popescu, Adrian Mutu și Ilie Dumitrescu.
Radu Drăgușin a debutat oficial pentru Tottenham în partida disputată cu Manchester United în etapa cu numărul 21 din Premier League, când a fost introdus în minutul 85. Partida s-a terminat la egalitate, 2-2.