Tot stadionul a fost parte din coregrafie! Imagini epice pe Bernabeu, la Real Madrid-Manchester City. Meciul s-a jucat cu acoperișul tras, măsuri extreme de securitate după amenințările ISIS
Real Madrid – Manchester City s-a jucat într-o atmosferă SF!
Pe stadion n-a rămas niciun loc liber. Acoperișul noului Bernabeu a fost tras, iar zgomotul a fost infernal. Fanii lui Real au fost parte a unei coregrafii memorabile, desfășurate pe aproape întregul stadion. Jucătorilor celor două echipe li s-a ridicat părul pe mâini când au apărut de la vestiare. Un mozaic gigant s-a desfășurat în fața lor, în timp ce se auzea imnul Champions League.
Partida a avut parte și de un start exploziv de meci. Berbardo Silva a marcat primul, în minutul 2, după o gafă imensă a lui Lunin. Maridul a recuperat rapid și a punctat de două ori în două minute, prin Camavinga, ajutat de devierea lui Ruben Dias, și Rodrygo. Real a avut avantaj la pauză, 2-1.
Măsuri stricte de securitate
În urma amenințărilor ISIS, la porțile de acces au fost controale stricte. Spectatorii au fost atent supravegheați de forțele de ordine care au împânzit zona Bernabeu. Și Ioan Andone a fost la meci.
„Am primit mesaj pe telefon că e amenințare de atac terorist. Ne-au transmis să avem biletul și pe mail”, a spus Ioan Andone, înaintea partidei, la Digisport.