Tot mai multe voci împotriva lui Lionel Messi și a Argentinei. Iker Casillas: „Nu a fost 11 metri la acea fază”

Gabriel-Alexandru Ioniță 14.12.2022, 20:32
Tot mai multe voci împotriva lui Lionel Messi și a Argentinei. Iker Casillas: „Nu a fost 11 metri la acea fază”

Lionel Messi și Argentina s-au calificat în finala Cupei Mondiale din Qatar după un joc solid prestat în meciul cu Croația din semifinale. Totuși, în „marea” de laude la adresa sud-americanilor de după acest meci s-a format și o „insulă” de îndoială în legătură cu veridicitatea rezultatului final.

Victoria obținută de Lionel Messi și Argentina, pusă la îndoială de o decizie controversată de arbitraj

Croații au contestat penalty-ul în urma căruia Lionel Messi a deschis scorul în meciul de pe Lusail Stadium. Atunci, Julian Alvarez a scăpat singur cu portarul Livakovic, s-a ciocnit de acesta după ce reușise să trimită mingea spre poartă, iar arbitrul italian Daniele Orsato a dictat lovitură de la 11 metri pentru sud-americani.

La finalul partidei, mai mulți foști oameni de fotbal s-au poziționat în favoarea croaților în această „speță”. De exemplu, fostul arbitru spaniol Felipe Ramos Rizo a explicat pe Twitter de ce, din punctul său de vedere, acea lovitură de la 11 metri a fost acordată eronat.

„Indicii importante pentru care nu ar fi trebuit aplicată o sancțiune: Piciorul drept al portarului este mereu pe podea. Contactul este inevitabil din cauza inerției jocului, a mingii. Nu există niciodată un fault, contactul este inevitabil”, a scris el.

Mai mult, Iker Casillas, fostul mare portar al lui Real Madrid și al naționalei Spaniei, a fost de acord cu această explicație. El a distribuit această postare și a adăugat textul: „Total de acord”.

Luka Modric a fost extrem de deranjat din această cauză la finalul meciului

Desigur, Casillas poate fi „bănuit” că încearcă să îl apere pe Livakovic dintr-un soi de „solidaritate a breslei”. Totuși, pe de altă parte, și fotbaliștii naționalei Croației au simțit din teren că ceva nu a fost în regulă cu decizia luată de Orsato.

„Nu îmi place să vorbesc despre arbitraj, dar acum îmi e imposibil să nu o fac. Acesta a fost printre cele mai proaste arbitraje pe care le-am văzut. Nu vorbesc doar despre acest meci. E un dezastru.

La acea fază, nu a fost penalty. Nu vreau să-i iau din merite Argentinei, dar acel penalty ne-a terminat. Acum trebuie să ne revenim și să câștigăm meciul pentru locul trei”, a spus vedeta Luka Modric la finalul partidei, potrivit argentinienilor de la tycsports.com.

În cele din urmă, Argentina s-a impus cu 3-0 în fața Croației și s-a calificat în marea finală. Acolo, Messi și coechipierii lui se vor duela cu învingătoarea dintre Franța și Maroc.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622