Playsport îți prezintă o analiză spectaculoasă care acoperă performanțele tuturor cluburilor românești în ultimele 12 luni, pentru a afla împreună care sunt cele mai tari județe din România în fotbal pe 2022! Dacă ieri am descoperit ierarhiile pentru primul eșalon și pentru Cupa României, astăzi mergem mai departe în topuri fotbal românesc spre Liga 2 și Liga 3! Iar mâine avem topurile finale, cumulate! Cine domină sportul-rege de la noi?
Atât pentru Liga 2, cât și pentru Liga 3, au fost contabilizate toate punctele obținute de formațiile angrenate în aceste competiții pe ultimul an calendaristic, așadar:
În Liga 2 am avut 25 de formații care au punctat pe anul 2022, având în vedere că Astra Giurgiu a terminat sezonul precedent cu punctaj negativ. Cele mai bine reprezentate, la nivelul numărului de formații, sunt Bucureștiul, cu 4 formații (CSA Steaua, Dinamo, Progresul Spartac și Metaloglobus), alături de Timiș, cu 3 formații (CSC Dumbrăvița, Ripensia și Politehnica).
Astfel, cum era de așteptat, Capitala este pe locul 1 la numărul de puncte obținute în anul 2022 în competiția Liga 2. Totalizează 125 de puncte, din care aproape jumătate sunt contribuția celor de la CSA Steaua, mai exact 55 de puncte! Dar pe locul 2 nu este județul Timiș!
Județe Cluj și Sibiu au fiecare câte două echipe, adică Universitatea și Unirea Dej, respectiv FC Hermannstadt și CSC Șelimbăr. Prin contribuția lui “U” din sezonul trecut (24 puncte) plus a Dejului din ambele sezoane (48 puncte), județul Cluj contabilizează un total de 72 de puncte și e pe locul 2 între cele mai performante județe în L2.
Asta deși Timiș are cu o formație în plus! Bănățenii au în total doar 65 puncte, poziția 3 în ierarhie. La foarte mică distanță de județul Sibiu, care cu doar două formații, are 61 de puncte și ocupă locul 4.
Restul județelor Românieia au o singură echipă în top. De așteptat, locurile 5-8 sunt ocupate de cluburi care au activat în ambele sezoane la nivel L2, având astfel oportunitatea de a strânge cât mai multe puncte pentru județul lor.
Acestea sunt Harghita prin Csizkszereda Miercurea Ciuc (47 puncte), Ialomița și Iași, prin Unirea Slobozia și Politehnica (46 puncte fiecare), urmate de Gloria Buzău cu 42 puncte. Ca un detaliu inedit, Dunărea Călărași are zero puncte în 2022, deși a jucat 3 etape din sezonul regular precedent și play-out-ul acelei ediții!
Am avut 120 de echipe care au punctat în Liga 3, reprezentând Bucureștiul și 39 de județe în topuri fotbal românesc. Practic, doar Tulcea și Giurgiu nu au avut formații cu puncte la nivelul acestui eșalon! Capitala, liderul detașat pentru L2, este aici doar pe locul 17! Și asta deși a “luptat” cu patru formații: Rapid II, FCSB II, Dinamo II și Progresul Spartac.
Nici Clujul, al doilea județ de pe podium în eșalonul superior analizat mai sus nu stă mai bine. Deși se bazează în top pe aportul a 5 echipe, e de-abia pe locul 8 la județele cu cele mai multe puncte în L3! “Zestrea” obținută de Sănătatea Cluj, Minerul Ocna Dej, CFR Cluj II, Academia Viitorul Cluj și Sticla Arieșul Turda nu e una impresionantă.
Județele Ilfov și Hunedoara au tot 5 formații ca reprezentare, precum Clujul, dar un total de puncte care le plasează pe locul 1, respectiv 2, la nivel național. Cu o distanță considerabilă față de urmăritoare. Liderul pentru L3, Ilfov (228 puncte), a contat, în ordinea contribuției, pe CS Afumați, CS Tunari, SC Popești-Leordeni, FC Voluntari II și Academica Clinceni II. Ca detaliu inedit: Afumați (67 puncte) a strâns mai multe puncte decât județe întregi precum Brăila (58), Vrancea (56) ori Neamț (55).
Hunedoara e la numai 16 puncte în spatele Ilfovului, contând enorm pe punctele cucerite de Corvinul Hunedoara, CSM Deva, Jiul Petroșani, plus Armata Aurul Brad și Retezatul Hațeg. Județul Timiș, locul 3 cu 149 puncte, e așadar mult în spatele Hunedoarei, deși tot cu 5 formații se laudă!
Înainte de a descoperi județele lipsă din topuri fotbal românesc pentru Liga 3, iată încă o serie de concluzii spectaculoase care se desprind în urma analizei:
Cum au punctat în L3 județe cu minimum 100 de puncte: 143p – Bihor, 133p – Suceava, 132p – Teleorman, 127p – Alba și Cluj, 124p – Bacău și Prahova, 122p – Arad și Brașov, 119p – Vâlcea, 118p – Caraș-Severin, 115p – Constanța, 111p – Galați
Sursă foto: frf.ro