Tobele din lumea surzilor

Clonați-i! Am scris, AICI, în cronica meciului de la Pitești, partidă pe care Rapidul a câștigat-o la limită, 1-0, cu referire la suporterii giuleșteni care au făcut deplasarea în Trivale. Bărbați, femei, pensionari, copii. În peluză i-am văzut pe toți.

Galeria vișinie ține Liga 1 vie!

Priviți-i și ascultați-i. AICI aveți o mostră.

Îmbibați cu pasiune, dependenți de sâmbete. „Noi steagul jos nu-l vom lăsa!”. Galeria vișinie ține Liga 1 vie. Același prelung „Ahoe” a rezistat anilor, falimentului, renașterii. Și a meritat. Umilință, suferință, speranță. Pentru faima lui Dan Coe. Așa cum au bătut și tobele în glasul roților de tren și „samba do Giulești”. Priviți-l pe domnul cu chipiu turanic de vechi caterincar. Acel bit vine din sânge, curge din el și se transformă în acest cor energizant al tobelor. „Hai Rapid… hai Rapid…”. Ce șoaptă frumoasă a stadioanelor.

Dan Șucu îi bagă în ședință pe liderii din galeria Rapidului! Ce nemulțumire are șeful…

Gigi Corsicanu, reacție tranșantă după ce galeria Rapidului a decis să boicoteze meciul cu CFR…

Ascultați-i, priviți-i!

Ascultați-i! Priviți-i! Mii de dinamoviști au făcut deplasarea la Buzău. Cu glasuri. „Steaguri, eșarfe și flori”. Dinamo este departe de tradiția, ambiția de altădat’. Lucescu, Dudu Georgescu și Răducioiu au rămas în sertarele lor din suflet, pe la colțurile amintirilor. În cântec. Pentru cine i-a prins. Vremuri, oameni, fotbaliști. Iar ei au fluturat în continuare prin vremuri de chin, de jale. Și au ținut-o și o țin, la fel ca rapidiștii, pe aceeași cale. „Iar sunt seara departe alături de Dinamo!” Ascultați-i,  cum cântă din „adâncul inimii”.

Programați-i!

Și încă ceva despre acest patrimoniu. Programați-i! Cinstiți-i cu zile și ore decente, să poată veni cât mai mulți, să meargă în deplasări, să se strângă, să bată cu sete în pântecul tobei. Pentru că ei sunt, așa cum spunea un banner, ultimii oameni. Ultimii oameni ai unui fotbal romanțat. Însă azi e despre un fotbal finanțat. Programările în Liga 1, dependentă până la sevraj de banii televiziunilor, sunt, de multe ori, o mare jignire la adresa suporterilor. Indiferent ce sunt ei: ultrași nebuni mereu pe drumuri, huligani puși pe harță, „cetățeni” de tribună, consumatori ocazionali de stadion. Uneori e imposibil să mergi la meci și ești condamnat, pur și simplu, să vezi meciul din fața televizorului. Interesul televiziunilor e clar. Televiziunea pune muzica și dictează pașii în fotbalul nostru. Ea a aranjat și scaunele și porțelanul la această masă a hulpavilor. Liga și cluburile, de dragul banilor, acceptă și înghit orice, de fiecare dată, fără să le vină pe gât acest compromis al ratingului în care etapa este franjurată mercantil, iar meciurile încep, de multe ori, în funcție de emisiuni. Pentru că iubim, cu toții, mai puțin ei, cu tobele, acest spectacol sardonic al părerilor care ne-a intrat în case după 1989. Ne-a intrat în case și acolo ne ține.

Fotbalul fără ei… urât precum un meci de luni

Se dă sau nu RCA-ul când loveşti o altă maşină în parcare cu portiera? Ce...

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

De-asta spun: Priviți-i, ascultați-i, clonați-i! Și, când puteți, programați-i decent. Când stadioanele vor rămâne închise din nou și peluzele ferecate o să-i puneți în difuzoare sau la stația de amplificare. Nu e așa? De ce nu le plătiți și drepturi de autor? Atunci o să spuneți cât de urât este fotbalul fără ei. Urât precum un meci programat luni.