Gigi Becali a insistat să-l vadă și a fost impresionat de ceea ce a arătat în meciurile în care fotbalistul a intrat.
Ionuț Panțîru nu numai că a fost păstrat în lot, dar va primi și o mărire de salariu și un acord nou din partea lui Becali. Fundașul stânga a stat 2 ani pe bară din cauza unei serii de accidentări. A revenit timid în echipa FCSB, iar staff-ul tehnic i-a transmis patronului că nu mai poate fi o soluție pe termen lung. Dar Becali a cerut să fie jucat cu orice risc, cu toate că FCSB l-a transferat în această vară și pe David Kiki ca dublură pentru Radunovic. Milionarul s-a declarat impresionat de Panțîru. L-a chemat să-i extindă contractul și să-i mărească salariul.
„Uite, lui Panțîru îi măresc salariul și îi prelungesc. Da, mă, da. Lunea n-are încredere, dar la el am văzut război. Îi prelungesc, îi și măresc salariul, deși n-a jucat 2 ani. Asta e recunoștința, vezi?!”, a spus Becali la conferința de presă în care l-a prezentat la palatul său din Piața Victoriei pe nou-venitul Daniel Bîrligea.
Sezonul trecut, Panțîru a jucat doar o dată titular în campionat. În acest campionat, are deja 4 apariții, toate ca titular. Între 2021 și 2023 a fost indisponibil din cauza mai multor complicații rezultate în urma unei accidentări.