Miruna Lazea și Marius Constantin și-au unit destinele în fața legii.
Cei doi au o relație de aproape doi ani, iar zilele trecute au devenit în mod oficial o familie. Diferența de vârstă e numai un detaliu fără importanță pentru relația lor. Constantin e mai mare cu 15 ani decât partenera lui. Pentru cununia lor civilă, Marius Constantin și Miruna Lazea, cunoscută în lumea artistică drept „Perla Banatului”, au ales albul. Miruna a spart barierele cu o rochie care i-a pus în evidență corpul, în timp ce fostul apărător de la Rapid, Viitorul sau FC Argeș a optat pentru un costum elegant.
Marius Constantin, 39 de ani, a jucat ultima dată pentru Ceahlăul, de care s-a despărțit în primăvară, imediat după ce nemțenii au ratat accesul în playoff-ul ligii secunde. Cea mai importantă parte a carierei și-a petrecut-o la Rapid, unde a stat 7 ani, între 2004 și 2011. A mai jucat la ASA Tg. Mureș, Viitorul, Gaz Metan, Universitatea Craiova și FC Argeș. Marius Constantin are și o experiență în străinătate, la Jiangsy Sainty, în China, în 2015.