Maria, sora lui Edi Iordănescu, nu a lipsit de la meciul cu Elveția. Prezentatoarea știrilor sportive de la Prima Sport și-a făcut apariția într-un mare stil pe Arena Națională din Capitală. Ea a purtat o ținută neagră, demnă de covorul roșu.
Fiica celebrului fost antrenor al Generației de Aur, și sora actualului selecționer, Edi Iordănescu, a bifat o apariție ”sclipitoare” la ultimul meci din preliminarii înainte de EURO 2024. Chiar dacă are acasă o fiică de numai șapte luni, prezentatoarea de la Prima TV a ținut să fie pe stadion la partida cu Elveția, pentru a-l susține pe fratele ei. Mare i-a fost bucuria când a văzut că duelul se încheie în favoarea elevilor lui Edi Iordănescu.
Frumoasa blondină a optat pentru o ținută formată dintr-o haină de blană de culoare neagră, la care a asortat o bluză și un pantalon în aceeași nuanță. De această dată, prezentatoarea tv a purtat și un accesoriu pe cap. Este vorba despre o pălărie neagră. Părul l-a lăsat pe spate, iar zâmbetul nu a lipsit de pe chipul ei.
Maria Iordănescu a publicat pe contul ei de Instagram mai multe imagini surprinse în timpul meciului dintre echipa națională de fotbal a României și reprezentativa similară a Elveției. Din imagini se vede cât de bucuroasă este fiica celebrului fost antrenor al Generației de Aur, Anghel Iordănescu, pentru ceea ce a reușit să facă fratele ei cu jucătorii de națională.
Fiica fostului selecționer Anghel Iordănescu a recunoscut că nu a văzut golul lui Denis Alibec, dar cel mai mult a contat scorul final și faptul că formația antrenată de fratele ei a încheiat cu succes preliminariile lui EURO 2024.
Cred că a venit și momentul în care Edi să fie răsplătit pentru tot efortul depus, pentru miile de ore petrecute pe stadion, sutele de ore în care a lipsit de acasă pentru că era la antrenamente, pentru că rămânea după ce se stingeau toate luminile.
Și cred că munca lui a fost cu adevărat răsplătită și bineînțeles, nu în ultimul rând, munca jucătorilor pentru că știu, o păsărică mi-a ciripit că acolo s-a format un nucleu compact și munca lor a fost răsplătită”, a spus Maria Iordănescu, la finalul partidei, potrivit digisport.ro.
Maria Iordănescu nu a putut sta departe de pupitrul știrilor. Tânăra prezentatoare a revenit în activitatea jurnalistică după ce a născut și a fost nevoită să ia, astfel, o pauză. Chiar dacă îi îi va fi greu să stea departe de micuța Thea, sora lui Edi Iordănescu a luat decizia de a reveni pe micul ecran, înainte ca fiica ei să împlinească vârsta de un an.
Micuța va rămâne în grija bunicilor ei care abia așteaptă să mai prindă niște momente în plus alături de nepoțica lor.
Eu sunt așa…Toma necredinciosul din fire și sunt liniștită doar dacă fetița este pe mâinile lor.
Am toată încrederea că se vor descurca de minune cât mami va lipsi de acasă.”, a punctat Maria Iordănescu.
Vedeta celor de la Prima TV are încredere că va găsi un echilibru între rolul de mamă și cel pe care îl are la locul de muncă.
Sunt deja convinsă că îmi va fi foarte greu și spun asta pentru că în momentele în care își face somnul de după-amiază și doarme câteva ore legat aștept momentul în care se va trezi ca să petrecem timp împreună, să râdem, să ne jucăm.
Nu am fost până acum mai mult de două, trei ore maxim plecată de lângă ea. Dar o să încerc să-mi fac treaba eficient la muncă și să mă întorc la ea și să găsesc cumva un echilibru între cele două roluri.
Familia Prima TV este a doua mea familie iar sediul televiziunii este a doua mea casă, așa că era momentul reîntoarcerii și simțeam nevoia să-mi continui visul și să-mi duc pasiunea mai departe.”, a mai spus prezentatoarea știrilor sportive de la Prima TV.