Time i-a dat lui Messi titlul pentru omul anului în sportul mondial. E trofeul pe care Ronaldo nu l-a câștigat niciodată
Lionel Messi a primit toate premiile posibile în acest an. Revista americană Time l-a desemnat recent omul anului în sportul mondial, prilej cu care a fost doborât un nou record.
Vorbim despre primul sportiv din afara Statelor Unite ale Americii căruia i se înmânează trofeul respectiv. Nici măcar Cristiano Ronaldo nu a avut parte de acest privilegiu.
Messi, omul anului în sportul mondial. E trofeul pe care Ronaldo nu l-a primit niciodată
„Messi a atras atenţia lumii întregi cu superioritatea sa pe teren”, a titrat publicația americană, ca o justificare pentru decizia luată. Aceștia i-au dedicat, totodată, o copertă specială argentinianului.
De-a lungul celor patru ani de existență, premiul le-a mai fost acordat jucătoarelor din echipa națională de fotbal feminin a Statelor Unite ale Americii (2019), legendarul baschetbalist Lebron James (2020), gimnastei Simone Biles (2021) și superstarului echipei de baseball New York Yankees, Aaron Judge (2022).
„Prima mea opţiune era să mă întorc la Barcelona, dar nu era posibil. Era Arabia Saudită sau MLS, iar ambele opţiuni mi se păreau foarte interesante. A trebuit să le analizez şi să mă gândesc, discutând cu familia, înainte de a mă hotărî să vin la Miami”, a declarat Messi pentru Time.
S-a răzgândit în privința Mondialului din 2026: „Vreau mai mult ca niciodată să fiu acolo”
În altă ordine de idei, Lionel Messi a venit cu o veste extrem de bună pentru fani. Dacă până mai ieri se gândea serios să se retragă de la echipa națională după următoarea ediție a Copei America, între timp și-a exprimat dorința de a evolua și la Mondialul din 2026. Atunci va avea 39 de ani.
„Singurul lucru la care mă gândesc astăzi este să ajung la Copa America. După aceea, timpul va spune dacă voi fi sau nu. Am spus deja că nu credeam că voi fi acolo şi părea că mă voi retrage după ultima Cupă Mondială, dar este exact invers. Acum vreau să fiu acolo mai mult ca niciodată.
Nu mă gândesc la Cupa Mondială şi nu spun 100% ca nu voi fi acolo, pentru că orice se poate întâmpla. Din cauza vârstei mele, cel mai normal ar fi să nu fiu acolo. Însă vom vedea cât de departe voi putea merge. Poate vom avea rezultate bune la Copa America şi totul va decurge aşa cum trebuie pentru a continua. Sau poate nu. În mod realist, va fi dificil”, a spus starul argentinian.