FCSB a fost demolată, pe teren propriu, de Rapid, scor 1-5. Tavi Popescu s-a arătat indignat de prestaţia roş-albaştrilor din confruntarea de pe Arena Naţională, dar priveşte cu optimism spre sezonul viitor.
Tânărul jucător în vârstă de 20 de ani crede că roş-albaştrii trebuie să treacă repede peste acest eşec usturător şi să pregătească deja viitoarea ediţie de Superligă. Tavi Popescu recunoaşte că echipa a fost cu moralul la pământ, în urma eşecului de săptămâna trecută, cu Farul Constanţa, iar jocul etalat în faţa Rapidului a fost mult sub aştepări.
O cataloghez ca pe o seară neagră pentru noi, mai ales pentru mine, fiindcă am luat şi cartonaş roşu. Trebuie să mergem înainte şi să pregătim sezonul viitor. Am căzut din punct de vedere mental după ce am fost întorşi la Farul şi acolo am pierdut campionatul”, a declarat Tavi Popescu, la Digi Sport.
Fotbalistul de 20 de ani a vorbit foarte pe scurt şi despre faza care a dus la eliminarea sa. Tavi Popescu nu are nimic de reproşat centralului Sebastin Colţescu şi spune că avertismentul a fost unul pe deplin meritat.
A fost o intrare mai tare, dar mergem înainte. A fost o greşeală a mea”, a precizat acesta.
Tavi Popescu şi-ar dori să primească un semn din partea selecţionerului Edi Iordănescu, însă afirmă că prestaţiile sale din ultima perioadă nu au fost deloc convingătoare. Fotbalistul lui FCSB e aproape sigur că nu va face parte din lotul tricolorilor pentru dubla din iunie, cu Kosovo şi Elveţia.
Mergem înainte. Va începe un sezon nou şi sperăm să aducem, în sfârşit, titlul la FCSB. Avem vacanţă. Mergem la echipele naţionale şi aşteptăm noul sezon. S-a văzut că nu am fost noi, dar mergem înainte, nu avem ce să facem. Nu pot să vorbesc despre plecări şi veniri. Eu îmi fac treaba şi noi încercăm să dăm tot ce avem mai bun pe teren. Normal că vreau să merg la naţională, dar după prestaţiile pe care le-am avut, nu prea merit”, a concluzionat, pe un ton amar, Tavi Popescu.