Talpan, război cu toată lumea. Prima reacție după ce a aflat cum poate promova Steaua în Superligă: “E munca mea acolo”
Florin Talpan a reacţionat după ce anunţul privind posibila modificare a Legii Sportului s-a răspândit în spaţiul public.
Coloneul din cadrul MApN susţine că el este la originea acestui proiect menit să îi ajute pe roş-albaştri să scape de calvarul sezoanelor petrecute în Liga 2. Cel mai devreme acest lucru s-ar putea întâmpla în vara lui 2024.
„Această propunere este făcută de subsemnatul, adică de mine, încă de anul trecut, din luna iunie. Faptul că până acum s-a tras de timp nu-l înțeleg. Este munca mea și știam exact ce trebuie făcut! Dar nu este nicio problemă, așa sunt unii oameni. Sunt foarte supărat pe domnul Dîncu. De ce nu a făcut asta cât a fost ministrul Apărării Naționale?
Dar este o inițiativă foarte bună, sunt convins că se va modifica Legea Sportului și vom avea drept de promovare încă din acest sezon. Nu vreau să mă enervez iar, vom avea drept de promovare, v-am zis. Este singura soluție viabilă, pe care CSA trebuie să o urmeze”, a fost comentariul lui Florin Talpan pentru Fanatik.
Râvneşte la gradul de general
Florin Talpan nu se mai fereşte să recunoască că îşi doreşte să avanseze în grad. O spune chiar el, a confirmat-o mai demult şi Vasile Dîncu, omul care „i-a furat proiectul” de salvare al Stelei din „ghearele” Ligii 2.
„Ca să ajungem acolo unde trebuie, m-aș vedea pe o poziție mult mai înaltă, să fiu persoana de lângă ministru care să se ocupe special de clubul Steaua și să ia măsuri atunci când lucrurile nu merg bine”, a declarat Florin Talpan.
A driblat propria instituţie
Fostul ministru al Apărării îl acuză însă pe Florin Talpan că a încercat să ardă etapele în tentativa de a deveni general.
„Domnul Talpan a fost un tip care s-a luptat pentru brandul Steaua, dar a încercat să facă un capital exagerat din asta. S-a luptat să fie general, s-a propus singur, a trimis o propunere la Cotroceni fără să mai treacă pe la minister. Procedura normală este că trebuie să treacă pe la ministru, am fost şocat.
A spus că i se cuvine acest lucru pentru lupta pe care a dus-o el de-a lungul timpului. Probabil că i se cuvine dar nu pot eu să stabilesc. Sunt criterii formale foarte importante ca cineva să ajungă la gradul de general”, a fost declaraţia lui Vasile Dîncu, în urmă cu mai bine de cinci luni.