Lotul FCSB-ului s-a reunit la vizita medicală. Fotbaliștii au atras toate privirile înainte de startul noului sezon din Liga 1.
A venit momentul vizitei medicale pentru lotul FCSB-ului. Fotbaliștii s-au prezentat marți, 13 iunie, la clinică pentru a se asigura că starea lor de sănătate este una bună.
21 de elevi al lui Toni Petrea s-au prezentat la medic. Malcom Edjouma, Andrei Vlad, Valentin Crețu sau Răzvan Oaidă, au fost printre cei surprinși pe aleea clinicii.
Însă, mare surpriză este Matei Tănasă, un atacant de 16 ani (1,80 m, 64 kg). El provine de la juniorii clubului „roș-albastru”, și a prins câteva minute la prima echipă și în sezonul precedent.
FCSB o să joace patru meciuri amicale înainte de startul sezonului. Noul sezon va debuta pe data de 16 iulie.
„Pregătirea de vară se va desfășura exclusiv în Baza Sportivă FCSB. De asemenea, clubul nostru a perfectat patru partide amicale înainte de startul sezonului.
Primul joc va avea loc pe 29 iunie, începând cu ora 18:00, împotriva uneia dintre reprezentantele Republicii Moldova în UEFA Europa Conference League, FC Sfântul Gheorghe, în Baza Sportivă FCSB.
Al doilea meci va avea loc la Chișinău, pe 2 iulie (ora va fi anunțată ulterior), împotriva celor de la Zimbru Chisinau, una dintre echipele de tradiție din Republica Moldova.
Pe 6 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc al treilea meci amical al verii, împotriva celor de la CS Mioveni, în Baza Sportivă FCSB.
Ultima partidă amicală dinaintea începerii sezonului 2022-2023 va avea loc la Galați, pe 9 iulie, împotriva celor de la SC Otelul Galati, echipă promovată recent în liga secundă.”, se arată pe pagina de Facebook a clubului FCSB.
Toni Petrea tocmai a semnat prelungirea contractului cu FCSB. Va rămâne pe bancă pentru încă un sezon, cu opțiune de prelungire. Totuși, „eliberarea” lui Laurențiu Reghecampf din postul de la Universitatea Craiova ar putea reactiva relația dintre Gigi Becali și fostul tehnician al roș-albaștrilor.
Mihai Stoica este convins că nu va fi cazul. Cere respect pentru Toni Petrea. „A semnat, îţi zic eu, alaltăieri (n.r. – vineri), facem anunţul marţi, nu trebuie să facem anunţul când vreţi voi, facem marţi, când începem pregătirea.
Sunt şi eu aici şi nu e normal să discutaţi… e lipsă de respect faţă de Petrea. Ţi-am spus clar că e făcută şi chiar dacă nu semnase era făcută. Nu era normal să întrebi, e un pic de lipsă de respect faţă mine şi faţă de Petrea. Chiar dacă nu a fost anunţul, nu era normal să întrebi.
Uite, îţi zic eu acum, anunţ că a semnat Petrea. Era clar că ne-am înţeles, am spus de mai multe ori că ne-am înţeles. A fost omul plecat, nu am vrut să semneze pe mail. Da, a semnat Petrea, cu acelaşi staff, posibil să mai aibă un secund. Un an a semnat.
Nu există obiectiv în contractele noastre cu antrenorii, din moment ce e de un an de zile, se discută de continuare când se termină”, a anunţat Mihai Stoica la Orange Sport.