Marele Premiu al Braziliei a fost unul spectaculos și finalul cursei a adus un câștigător supriză. Pentru prima dată în acest sezon un pilot de la Mercedes a obținut victoria. Și nu a fost vorba de septuplul campion mondial, Lewis Hamilton.
A fost o cursă pe care britanicul de la Mercedes nu o va uita niciodată. La Interlagos nu doar că a adus prima victorie din sezon pentru echipa sa, dar a bifat primul lui succes în Formula 1. Asta după o cursă foarte disputată.
Russell a profitat de ciocnirea dintre Lewis Hamilton (locul 2) și Max Verstappen (locul 3), din turul 6, și s-a menținut în fața lui Sergio Perez, care nu a putut ține pasul cu acesta.
După accident, Verstappen a picat la coada clasamentului, a primit o penalizare de 5 secunde și a avut de muncă pentru a reveni în top. Campionul mondial a terminat cursa pe locul 6.
Finalul cursei a fost unul electrizant, după ce în turul 55 a fost nevoie de intervenția Saftey Car-ului. Cursa s-a reluat după 4 tururi, dar strategia superioară a fcut ca Russell și Hamilton au terminat pe primele două locuri. Cei doi au fost urmați de către piloții Ferrari, Carlo Sainz și Charles Leclerc.
Lewis Hamilton a dezvăluit că a discutat cu șefii Mercedes, iar în curând va semna o nouă înțelegere:
„Vreau să semnez un contract valabil pe mai mulți ani cu echipa (n.r Mercedes AMG). Chiar nu știu ce îmi rezervă următorii cinci ani. Încă încerc să-mi dau seama ce voi face. Se întâmplă lucruri minunate în viața mea, recent am lansat o nouă companie, dar mă simt capabil să concurez în continuare.
Vreau să rămân aici, simt că încă mai putem realiza lucruri mărețe împreună. Vreau să fiu lângă echipă pentru cât mai mult timp cu putință. Trebuie să redevenim campioni. Iubesc această provocare și vreau să câștig din nou alături de echipa mea”, a transmis Hamilton, în Mexic, potrivit Sky Sports.
Lewis Hamilton este fără îndoială o legendă în Formula 1. Are la activ 308 curse și a terminat de 190 de ori pe podium, record absolut. De asemenea, este pilotul cu cele mai multe victorii din istoria acestui sport, 103 la activ. Hamilton are un procentaj de 33,44% curse câștigate în întreaga carieră.
Numai Michael Schumacher a reușit să mai câștige 7 titluri mondiale la piloți. Hamilton a fost prima oară campion în 2008!
Pilotul de la Mercedes a fost numit cavaler în urmă cu aproape doi ani de către Regina Elisabeta a II-a. Acum poartă titlul „Sir Lewis Hamilton”. De asemenea, el a primit în trecut și ordinul MBE (Most Excellent Order of the British Empire), pentru performanțele sale.