Gerard Pique i-a făcut o surpriză inedită iubitei sale, Clara Chia Marti, cu ocazia zilei sale de naștere. Blondina cu care fotbalistul a înlocuit-o pe cântăreața columbiană Shakira a împlinit frumoasa vârstă de 24 de ani și a sărbătorit alături de controversatul sportiv.
Relația dintre Gerard Pique și Clara Chia este din ce în ce mai puternică. Fostul jucător al celor de la FC Barcelona și-a celebrat iubita cu ocazia împlinirii vârstei de 24 de ani. Sportivul nu a venit cu mâna goală la noua lui parteneră de viață, ci cu un cadou extrem de scump.
Fostul soț al Shakirei a cumpărat bilete către o destinație care este la mare căutare în rândul sportivilor și nu numai. El a ales să sărbătorească ziua de naștere a partenerei sale într-un mod diferit, departe de ochii curioșilor.
Cei doi amorezi s-au urcat în avion cu gândul la vacanță. Destinația aleasă de fostul fundaș al Barcelonei a fost Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, acolo unde vor petrece câteva zile departe de atenția presei spaniole. Dar asta nu este tot!
Noua parteneră a lui Pique a mai primit un cadou din partea fostului soț al Shakirei. Este vorba despre o mașină de lux a cărei valoare se ridică la 200.000 de euro, conform Marca.
Bolidul de lux, un Aston Martin DB9 GT, a făcut parte din colecția personală a lui Gerard Pique încă din 2018. De acum încolo, autoturismul va fi condus de către Clara Chia Marti.
După ce își va încheia vacanța, fostul căpitan al grupării “blaugrana” va trebui să călătorească la Miami, pentru a petrece timp alături de copiii săi, așa cum a stabilit cu artista columbiană, după ce și-au spus adio.
Conform presei străine, Gerard Pique va trebui să fie la finalul lunii aprilie în Statele Unite, acolo unde se află în prezent cei doi copii pe care îi are cu Shakira.