Campioana Italiei a fost pusă la respect de Chelsea în etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor. Dar pentru Andrei Coubiş meciul a fost unul cu totul şi cu totul special.
Tânărul fotbalist român s-a aflat pentru prima oară pe foaia de joc la un meci al primei echipe a „diavolilor”. Fundaşul s-a regăsit printre cei 20 de jucători pe care Stefano Pioli i-a luat în calcul pentru duelul de pe Stamford Bridge. El a luat loc pe banca de rezerve, alături de vedete precum Divock Origi, Brahim Diaz sau Ante Rebic.
Printre cei mai lăudaţi jucători de la AC Milan Primavera, Coubiş este căpitanul echipei U19. Iar toată lumea îi prevede un viitor frumos la Milano. Ca urmare a prestaţiilor sale, românul a intrat deja în atenţia unor grupări importante de pe continent. Acestea ar fi putut să îi ofere şansa lui Coubis să evolueze la nivel de seniori. Însă AC Milan l-a „blocat” pe „tricolor” pe San Siro.
Dacă Andrei Coubiş nu a fost utilizat aseară, în schimb Ciprian Tătăruşanu a fost din nou titular în poarta rosso-nerilor. La fel cum s-a întâmplat şi în weekendul trecut la duelul campioanei Italiei cu Empoli. El a profitat de absenţa lui Mike Maignan şi a fost trimis între buturi de tehnicianul milanezilor.
Dacă în Serie A a primit un singur gol, în Champions League, goalkeeperul de 36 de ani a scos mingea din poartă de trei ori. Chelsea s-a impus cu 3-0 şi i-a egalat în clasamentul grupei pe italieni. Ambele au acum patru puncte la jumătatea parcursului în această fază a competiţiei.
Cele două se află în spatele celor de la FC Salzburg, care sunt primii, cu 5 puncte acumulate după trei meciuri. Tătăruşanu nu este la primul sezon în care evoluează pentru AC Milan în cea mai tare competiţie inter cluburi de pe continent. El a bifat trei partide şi în stagiunea precedentă, tot în grupe.
Dacă Tătăruşanu s-a retras între timp din echipa naţională, Coubiş are tot viitorul în faţă şi aşteaptă debutul la prima reprezentativă a României. Fotbalistul cotat pe siteurile de specialitate la 75.000 de euro a intrat deja în circuitul selecţionatei de tineret, deşi nu are nici 20 de ani împliniţi.
El a fost integralist în remiza contra Ţărilor de Jos, de luna trecută. Partida amicală, disputată pe Cluj Arena a fost a doua pe banca tricolorilor mici pentru noul selecţioner, Emil Săndoi. Coubiş a făcut pasul spre naţionala U21 după ce în toamna lui 2021 a evoluat în două partide pentru reprezentativa U20 a României.