Surpriză de proporții oferită de Ousmane Dembele! Jucătorul Barcelonei s-a însurat pe ascuns

24 12. 2021, 19:58

Ousmane Dembele a oferit o surpriză de proporții, chiar în pragul Crăciunului. Nu este vorba de noul contract pe care fanii Barcelonei așteaptă să îl semneze. Atacantul francez este unul din jucătorii de la care Xavi are așteptări foarte mari. Antrenorul spaniol speră ca fotbalistul de 24 de ani să își continue cariera la Barcelona.

Clubul a investit mult în el, dar accidentările numeroase l-au împiedicat să atingă nivelul la care era așteptat. Dar în ultimele luni Dembele a arătat o formă bună și nici nu a mai avut probleme fizice. Iar acum, Dembele are un nou motiv de bucurie, fără legătură cu fotbalul.

Surpriză de proporții pentru toată lumea. Ousmane Dembele s-a căsătorit în secret. Imaginile au ajuns pe internet

Cunoscut pentru problemele disciplinare, Ousmane Dembele, a oferit o surpriză uriașă, când au apărut pe internet imagini de la nunta sa. Nimeni nu se aștepta la asta, iar francezul se pare că nu a invitat pe nimeni de la Barcelona. Se pare că a fost o ceremonie restrânsă, atât sub tradițiile musulmane cât și marocane, având în vedere că partenera sa este originară din Maroc. Doar fotbalistul celor de la Bayern, prietenul său, Dayot Upamecano.

După Crăciun, presa semnalează că atacantul își va face un alt cadou, un nou contract cu Barcelona, pe 5 ani. Dembele este văzut drept unul din fotbaliștii în jurul cărora vrea Xavi să construiască echipa. Deși putea pleca gratis, francezul ar fi acceptat un salariu mai mic, doar ca să continue pe Camp Nou, până în 2027.

Barcelona mișcă pe piața transferurilor. Pe cine mai vizează conducătorii catalanilor

Venirea lui Xavi ca antrenor a revitalizat clubul. Acum fanii au primit și un transfer supriză, cadou de sărbători. Este vorba de Ferran Torres, atacantul celor de la Manchester City. Dar Barcelona nu vrea să se oprească aici.

Pierre-Emerick Aubameyang (32 de ani), golgheter în Premier League cu Arsenal în sezonul 2018 – 2019, este aproape să ajungă la Barcelona. „Tunarii” s-au hotărât să scape de atacantul gabonez, după ce acesta a intrat într-un conflict cu Mikel Arteta, iar Xavi ar putea profita de ocazie. Aubameyang a fost exclus din lotul „tunarilor”, iar la o conferință de presă recentă, Arteta a spus că decizia sa este una pe termen nedeterminat.

În acest context, clubul londonez caută să scape de salariul uriaș al gabonezului, care mai are contract pe Emirates până în iunie 2023. Tunarii l-ar vrea în schimb pe Philippe Coutinho, lucru agreat și de Barcelona.