Imagine șocantă din Ucraina cu suporterii lui Dinamo Kiev. Suporterii lui Mircea Lucescu s-au înarmat și se duc în război pentru a-și apăra țara invadată de Rusia. Fanii au schimbat echipamentele de fotbal cu haine militare și mingile cu arme.
Întreg globul este zilele acestea cu ochii pe Ucraina, țara în care Putin a pornit un război în adevăratul sens al cuvântului. În timp ce unele femei și-au luat copii și au trecut granițele, iar alți ucraineni se ascund în case și beciuri, bărbații apți de luptă au rămas pentru a înfrunta inamicul, Rusia.
Astfel, fanii clubului Dinamo Kiev s-au văzut nevoiți să renunțe la fotbal, cel puțin pentru o vreme, și să-și apere țara. Paata Tsikurishvili, un actor și regizor născut în Georgia, a postat pe Facebook o fotografie cu suporterii lui Dinamo Kiev. Cei din urmă sunt îmbrăcați în haine militare și înarmați până în dinți.
Celebra echipă de fotbal ucraineană Dinamo Kiev astăzi.
Știu exact cum se simte și ce înseamnă de fapt atunci când într-o zi te trezești să mergi la serviciu, dar în schimb mergi la război. Sângele îmi fierbe și inima îmi bate tare pentru poporul ucrainean. Luptătorii Spirit of Freedom (Spirit de Libertate) sunt indestructibili.
Binecuvântați Ucraina și oamenii ei curajoși! ✌?”, scrie Paata Tsikurishvili pe Facebook.
Fotografia ar fi fost făcută pe data de 25.02.2022.
Paata Tsikurishvili, născut în Georgia, dă se înțeles că a participat și el la un război. Acesta face referire la Războiul dintre Rusia și Georgia din 2008. Conflictul armat a început pe 1 august 2008 ca urmare a unei operațiuni militare lansate de către forțele georgiene contra regimului separatist oset. Pe data de 8 august Rusia a trimis forțe în sprijinul oseților. În urma acestui război (încheiat pe 12 august 2008), Osetia de Sud a fost recunoscută ca entitate statală de Federația Rusă, Georgia la rândul ei pierzând de facto controlul asupra acestei regiuni.
Războiul declanșat în Ucraina a paralizat toate competițiile sportive din țara vecină. Astfel, campionatul de fotbal a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată.
Totuși, în primă fază, Mircea Lucescu a declarat că nu vrea să părăsească Ucraina. Ulterior, tehnicianul român s-a hotărât să vină în România. Cum traficul aerian din Ucraina a fost suspendat, Mircea Lucescu a fost nevoit să plece cu mașina. Astfel, vineri dimineață, tehnicianul român împreună cu Arcadie Zaporojanu, Emil Caras și Ognjen Vukoievic au pornit spre România.
Mircea Lucescu a intrat în țară prin Republica Moldova și s-a oprit la Iași. În ciuda faptului că avea posibilitatea de a lua avionul de la Iași, tehnicianul a ales să vină la București cu o altă mașină. Primul zbor de la Iași către București era sâmbătă seară, însă Lucescu nu a dorit să mai aștepte până atunci.
Fotbaliștii români de la echipele Dnipro și Lvov, Valentin Cojocaru și Mihai Leca, au plecat și ei spre România în cursul zilei de vineri.