Jesse Lingard, fostul jucător al Nottingham Forest, a devenit recent cel mai bine plătit fotbalist din Coreea de Sud, după ce a semnat un contract cu FC Seoul. Cu toate acestea, performanțele sale nu au impresionat pe toată lumea.
După victoria cu 2-0 a echipei sale împotriva lui Jeju, în care Lingard a jucat doar 30 de minute, antrenorul Kim Gi-dong a avut cuvinte dure la adresa lui Lingard.
Cu un palmares impresionant de 232 de meciuri jucate pentru Manchester United, transferul lui Lingard a fost primit cu entuziasm de către suporterii echipei FC Seoul. În ciuda acestui fapt, antrenorul Kim Gi-dong nu pare să fie de acord cu această viziune.
Kim Gi-dong nu a fost deloc mulțumit de prestația fostului jucător de la Manchester United, şi l-a atacat dur după meci.
„Un jucător care aleargă mai puțin decât unul care a fost pe teren de la începutul meciului nu poate fi considerat fotbalist. Faima nu înseamnă victorie. Dacă ar fi așa, aș fi adus numai jucători retrași. Nu am petrecut suficient timp împreună pentru a vedea evoluțiile sale din perioada de glorie”, a declarat Kim Gi-dong, citat de Sport Bible.
Lingard a jucat doar 105 minute în primele trei meciuri pentru FC Seoul, fără a reuși să marcheze sau să ofere vreo pasă decisivă. În plus, a primit două cartonașe galbene.
De-a lungul carierei, Jesse Lingard a jucat pentru formaţi precum Manchester United, Leicester City, Birmingham City, Brighton & Hove Albion, Derby County, West Ham United şi Nottingham Forest.
La FC Seoul Jesse Lingard are prima sa aventură în afarea Marii Britanii.
În echipa națională a Angliei, Lingard a jucat 32 de meciuri şi a marcat 6 goluri.