Superliga Europei. Sau când bogații opresc pomenile

Andrei Nourescu 19.04.2021, 20:13
Superliga Europei. Sau când bogații opresc pomenile

E agitație mare prin Europa, de când granzii fotbalului, mai exact 12 echipe legendare, au semnat un acord pentru a se separa de Liga Campionilor și pentru a juca într-o competițe separată, Superliga Europei.

Nu mai intru mult în detalii, pentru că déjà sunt bine cunoscute, pe scurt 15+5 echipe, care se vor confrunta la mijlocul săptămânilor în două grupe, un fel de turneu închis, în care practic nu mai contează ce fac respectivele echipe în campionatele lor naționale. Totul susținut de colosul financiar american JP Morgan, cu 10 miliarde de euro.

Până aici, totul clar și frumos. Să recunoaștem că pentru spectator, sau telespectator, sună interesant și spectaculos. Să vezi o competiție cu meciuri numai între Real, Barcelona, Liverpool sau Manchester, Juventus sau Chelsea, este ceva de vis. Adică acum chiar merită banii.

Pentru că, să fim serioși, pe cine naiba interesează ceva despre Apoel sau de Basel, sau cine naiba ar mai da și bani, ca să se uite la niște echipe triste precum Kaunas, Șahtior sau Anorthosis? Sau, mă rog, genul acesta de echipe dubioase, care practic doar iau niște bani și ruinează din plin imaginea Champions League. Moartea pasiunii, cum se zice…

Boceala săracilor

Și de la anunțul granzilor, a început marea frăsuială. Da, văicăreală, boceală, spuneți-i cum vreți. Și este oarecum de înțeles, când simți că banii făcuți de niște bogați se vor duce de-acum doar la bogați, și nu mai pică ceva ceva și la tine.

Sigur, principiile invocate de UEFA sună “politically correct” și, în esența ei, idea solidarității este frumoasă. Adică facem o competiție cu multe echipe super bogate, dar din banii adunați de ele si de la fanii lor multi, dăm și la săraci, în țările cu fotbal preistoric, că așa este frumos, contribuim la dezvoltarea sportului și în țările mai puțin dezvoltate. Corect.

Numai că asta nu este treaba lui Real, sau a lui Chelsea, care s-au gândit că nu mai vor să facă de acum caritate. Sau dacă vor, să o facă ele direct, nu prin intermediari. Nu-i treaba lui ManCity să ajute fotbalul din Lituania. Și nici a unui fan al lui Real, care plătește sute de euro să vadă pe Real, nu pe greșeli ale istoriei precum Unirea Urziceni.

Situația poate fi comparată, dacă vreți (evident, la scară microscopică), cu Liga 1 de la noi. S-a tot vorbit de atâtea ori despre banii din drepturi de televiziune, care, să fim serioși, sunt făcuți doar de câteva echipe cu suporteri, gen FCSB, Dinamo, Craiova, UTA și așa mai departe. Bani făcuți de echipe populare, dar care se împart apoi și la niște echipe fantomă precum Hermannstadt, Clinceni, Chiajna sau Chindia, care adună rudele și încă 15 spectatori prin tribune.

Precedent similar, eșuat!

Revenind la SuperLiga Europei, care va fi condusă de boss-ul lui Real, Florentino Perez, misiunea nu va fi deloc una ușoară. Avem un precedent eșuat, cel al multor federații sportive internaționale, care la un moment dat nu au mai vrut să facă parte din Comitetul Internațional Olimpic și au încercat să-și facă propriile Jocuri Olimpice, proiect care nu a reușit. CIO a fost o nucă prea tare de spart.

Vom vedea acum dacă UEFA va avea aceeași forță de a rezista sau va fi învinsă de magnați.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622