Super-transferul pe care Pep Guardiola vrea să-l facă la City. L’Equipe dezvăluie: ”L-a sunat”

29 05. 2023, 18:53

Ăsta ar fi cu adevărat șocul verii, Pep Guardiola caută să aducă un megastar pe Etihad. Ar fi un transfer total neașteptat pentru managerul iberic și chiar și pentru Manchester City. Campionii Angliei ar fi interesați de Neymar.

Pep Guardiola l-a căutat pe Neymar. Merge starul brazilian în Anglia?

PSG nu îi mai dorește pe Messi și Neymar, superstaruri plătite cu zeci de milioane și care nu mai dau randamentul așteptat. Argentinianul va pelca sigur, cu brazilianul este o problemă. Francezii l-ar ceda, dar puține echipe și-ar permite să îl înregimenteze pe cel mai scump fotbalist din istorie. PSG ar cere o sumă mult mai mică decât cele 222 de milioane plătite Barcelonei pentru Neymar, dar problema o reprezintă salariul uriaș al fotbalistului.

Manchester City ar fi una din puținele echipe care și l-ar permite pe Neymar. Și L’Equipe anunță că însuși managerul celor de la City, Pep Guardiola, l-ar fi sunat pe starul celor de la PSG. Cei doi ar fi conversat câteva minute și informațiile sunt că englezii nu ar spune nu unui transfer al jucătorului de 31 de ani. Mai ales că și PSG îl dorește neaapărat pe Bernardo Silva. Cu toate acestea, este greu de crezut că un fotbalist de profilul lui Neymar s-ar integra în stilul lui Guardiola.

Messi a uitat de PSG și s-a distrat pe cinste la concertul Coldplay

Leo Messi îşi încheie, în iunie, contractul cu PSG şi sunt tot mai puţine şanse ca argentianul să rămână la trupa din capitala Franţei. Deşi a fost nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al sezonului din Ligue, Messi a refuzat să participe la decernarea premiilor. A fost prezent, în schimb, la Barcelona, la un concert susţinut de trupa Coldplay.

Alături de Messi, la concert au luat parte mai mulţi foşti coechipieri ai lui Messi de la Barcelona, printre care s-a numărat şi Cesc Fabregas. Joan Laporta, preşedintele grupării de pe „Camp Nou”, s-a arătat optimist în privinţa unei reveniri a lui Messi la Barcelona. Formaţia blaugrana are însă mari probleme financiare şi nu poate să pună pe masă acelaşi salariu pe care îl încasează sud-americanul la Paris Saint-Germain.

Alături de Barcelona, saudiţii de la Al-Hilal s-au arătat, de asemenea, foarte interesaţi în a obţine semnătura lui Messi. Potrivit informaţiilor apărute în presa internaţională, şeicii din Arabia Saudită i-ar fi oferit acestuia un salariu anual de aproape patru sute de milioane de euro. În comparaţie, Cristiano Ronaldo câştigă pe sezon doar jumătate din această sumă.