Real Madrid încearcă să treacă peste eliminarea din UEFA Champions League și să rezolve un transfer important. Pe Santiago Bernabeu ar urma să ajungă unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a lui Liverpool.
Liverpool a anunțat că cinci jucători vor rămâne fără contract din vară: Roberto Firminho, James Milner, Alex Oxlade-Chamberlain, Naby Keita și Arthur.
Unul dintre ei este dorit de Real Madrid. Brazilianul Roberto Firminho este așteptat de Carlo Ancelotti. Șefii din Madrid îl văd pe acesta capabil să îi facă concurență serioasă lui Karim Benzema.
Soluția ar fi una ideală pentru ”galactici”, deoarece nu ar plăti taxă de transfer pentru Firminho. Astfel, cei de la Real Madrid vor scoate bani din buzunar doar pentru contractul brazilianlui.
Firminho a înscris de 11 ori în 33 de meciuri jucate pentru Liverpool, anul acesta. El a adunat opt ani pe Anfield, jucând pentru ”cormorani” din 2015. Sâmbătă, de la ora 17:00, acesta va îmbrăca pentru ultima oară tricoul echipei, în meciul cu Aston Villa.
El era transferat în 2015 de la Hoffenheim pentru 41 de milioane de euro, fiind unul dintre cei mai scumpi jucători din lume, la acel moment. Acu trei ani, acesta atingea vârful carierei, având o cotă de 90 de milioane de euro conform site-urilor de specialitate.
”Bobby” a fost unul dintre cei mai importanți oameni din mandatul lui Klopp, fiind unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei în sezoanele în care echipa s-a impus în UEFA Champions League și în Premier League.
Atacantul ajuns la 31 de ani a strâns 360 de meciuri, 109 goluri și 78 de pase de gol pentru Liverpool.