SUPER-INTERVIU. A fost coleg cu Mutu și Chivu, iar acum are un nou vis: să cucerească Everestul! Povestea impresionantă a fostului fotbalist care practică 7 sporturi extreme

A fost junior la Dinamo. În „Ștefan cel Mare” s-a antrenat alături de Cătălin Hîldan, Florentin Petre, Adrian Mutu, Cristi Chivu și mulți alții, l-au antrenat Cornel Dinu, Țălnar, Augustin, Orac și mulți alții, a jucat peste 150 de meciuri în eșalonul secund și, după ce s-a lăsat de fotbal, la vârsta 30 de ani, s-a apucat de sporturi extreme și de contact. A urcat pe munți, a înfruntat valurile, a încrucișat mănușile, a sărit cu parașuta de la 3000 de metri, a călărit motocicleta de enduro și spune că vrea mai mult. Acum încearcă să urce pe Everest! În luna Mai, fostul fundaș central de la Dinamo, FC Bihor, Aro Câmpulung, Poiana Câmpina, Juventus Colentina și Inter Gaz pleacă în prima expediție din Nepal. Pentru 2022, obiectivul său este cucerirea celui mai înalt vârf al Planetei. Cu sau fără masca de oxigen.

• Greșelile unui tânăr fotbalist;
• Sfatul lui Ioan Andone care i-a schimbat viața;
• Cum l-a ajutat George Copos și ce înseamnă să joci fotbal fără presiunea banilor;
• Alpinism, kitesurf, wakeboarding, snowboarding, enduro, jetski, parașutism și kickboxing, sporturile pe care le poate face un fotbalist retras din activitate;
• Dependența de adrenalină și ce înseamnă: „proștii și prea curajoșii mor”.

A fost coleg cu Mutu și Chivu, iar acum are un nou vis: să cucerească Everestul!

Florin Tălpeanu (41 ani) a început fotbalul la juniorii lui Dinamo, acolo unde a făcut cunoștință cu zgura din spatele peluzei – Peluza Cătălin Hîldan de azi-, din praful căreia s-au născut generații de fotbaliști.

A făcut parte, pentru câteva meciuri, din lotul național „UEFA 1998”, unde i-a avut colegi pe Dolha, Dani Coman, Adi Mutu și Cristi Chivu, apoi a stat în anturajul echipei mari a lui Dinamo.

Adrian Mutu, convins că ar fi câștigat Balonul de Aur, la Chelsea. Ce le-a spus…

Adrian Mutu, plecare-șoc de pe banca Petrolului! „Briliantul” a luat decizia după înfrângerea cu Botoșani:…

Tălpeanu a împărțit vestiarul cu fotbaliști precum Contra, Florentin Petre, Cătălin Hîldan, Gică Mihali și mulți alții. Nu a reușit să convingă și a intrat în vertijul împrumuturilor veșnice, așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre tinerii jucători crescuți în „Ștefan cel Mare”. A ajuns, după o experiență la Flacăra Moreni, la FC Bihor. „Un oraș superb, însă cu multe tentații. Aveam un apartament cu trei camere, libertate. Și bani. Se plătea destul de bine față de ce câștigam, eu, la Flacăra Moreni. Era un contract doar pe trei luni, am fost aduși să salvăm echipa de la retrogradare, Costel Orac ne-a luat. Și am reușit. Dar eu, din cauza tentațiilor, am făcut câteva greșeli”, își începe povestea fostul fundaș central. Și cum arată tentația pentru un tânăr fotbalist? „Fiind din București și având exemplele jucătorilor mai în vârstă, am făcut o mare gafă. Cea mai mare gafă a carierei mele, după asta m-am cumințit. Înainte de un meci am fugit din cantonament după o fată. M-a prins antrenorul cu ea, o adusesem la hotel, cu două zile înainte de meci. După acest episod m-am luat la bătaie, la antrenament, cu doi colegi. Am primit o amendă consistentă, salariul pe o lună de zile. Și așa am plecat de la Oradea. Am fost un rebel. După acest episod am vrut să mă las de fotbal. La  19 ani neîmpliniți. Țin minte că Tică Dănilescu mi-a spus că, dacă vreau să fac ceva cu viața mea, am ratat începutul. „Copile! Îți mai dau o șansă. Te trimit într-un turneu, cu tinere speranțe și vedem ce se întâmplă acolo”. Din fericire pentru mine, dintr-o echipă cu Adrian Iordache, Marica , Vrăjitoarea,  am fost cel mai bun”.

Moreni, FC Bihor, Aro Cîmpulung, Poiana Câmpina. Morișca împrumuturilor, lungul drum al matineului. De la… „Dacă nu ajungi fotbalist, nu știu ce fac”,  la… „pe ăsta-l dăm afară”.

„Ionel Augustin m-a luat la ARO Câmpulung. Țin minte că am lipsit câteva etape, am avut vreo trei accidentări, apoi am intrat într- un meci cu Juventus Colentina și am fost cel mai bun. Aveam o foame de… a demonstra. Țin minte că a venit Ion Moldovan la mine și mi-a spus: Bă, tu dacă nu ajungi fotbalist, eu nu știu ce fac!”.

Și Tălpeanu a ajuns… la loc comanda, la Dinamo, pregătit de un nou împrumut. „M-am întors după o jumătate de an la Dinamo și m-au trimis la Poiana Câmpina. Eram în echipă cu Fane Preda, Utfineanț, cred că era și Ionuț Badea. Și am avut meci cu Videle, au și întârziat la meci. Ne-au bătut cu 1-0. Eu, la un moment dat, din poziția mea de stoper, am fugit în atac, să fac  foarfecă. Și a zis Cornel Țălnar: „Pe ăsta-l dăm afară!” Am avut noroc tot cu Ion Moldovan, care le-a spus că, dacă mă dau afară, pleacă și el”.

Accidentări, împrumuturi, gândul retragerii.

„Am mers în birou la nea Tică Dănilescu și i-am spus că vreau să joc la Liga 1. Și l-a chemat pe Ioan Andone, care atunci pregătea prima echipă a lui Dinamo. Și nea Ando mi-a zis în felul următor: „Nu contează că joci foarte bine, ca să te țin la Dinamo trebuie să fii cel mai bun din liga a doua. Eu te iau și o să stai cum ai stat până acum. Țin minte că, în acea perioadă, a venit Năstase de la FC Argeș. Atunci mi-am dat seama că trebuie să mă apuc de ceva, că sunt obligat să îmi fac o afacere. Mi-am spus așa: „ce fac eu cu viața mea?”.

Vorbele „Fălcosului” au însemnat și eliberarea de la Dinamo, tânărul fundaș a fost vândut, la 23 de ani, la Inter Gaz.  Și de aici începe o altă viață a fotbalistului Tălpeanu. O idee pe care a pus-o în practică sub forma unei afaceri l-a făcut să joace de plăcere, a continuat să o facă până la 30 de ani, tot în eșalonul secund, unde a strâns peste 150 de meciuri. Fotbalul a trecut în planul secund.

Povestea impresionantă a fostulului fotbalist care practică 7 sporturi extreme

După ce s-a lăsat, fostul fundaș central a avut o alegere ciudată pentru un fost fotbalist. S-a îndreptat spre sporturile extreme. A început cu snowboardingul, apoi și-a cumpărat motocicletă și a demarat în enduro, practică kitesurf, alpinism, wakeboarding, jetski și kickbox. Dependent de adrenalină, fostul stoper Tălpeanu visează la încercarea vieții lui: Să cucerească Everestul. Prima expediție o va avea în această primăvară, iar în doi ani, „cu oxigen sau fără”, se vede pe cel mai înalt vârf al lumii. Și pentru reușită este în stare să pună pariu!

Salut, Florin! Un fost fotbalist călare pe motocicletă, în concursuri de enduro, aici e o poveste care începe de la o întrebare: „ce fac eu cu viața mea?”

Una lungă. O poveste de viață. La 30 de ani m-am lăsat de fotbal. Și mi-a lipsit sportul. Sportul, nu fotbalul! O jumătate de an nu am făcut nimic. Simțeam o neîmplinire și, atunci, m-am îndreptat spre sporturi extreme. Am început cu snowboard, apoi am continuat cu wakeboardingul. Acolo ești tras pe apă de o șalupă. Și apoi am ajuns la enduro. La 33 de ani m-am urcat, pentru prima oară, pe motocicletă. După prima zi am zis că mor. Am ajuns acasă și mi-am spus că nu pot fi așa de slab. Trebuie și o să fac enduro!

Este, totuși, un sport costisitor. Ce implică din punct de vedere financiar și care sunt pericolele?  

O motocicletă ajunge la 8500 de euro, cu echipament cu tot atingi 10.000 de euro. Aici nu vorbim de motociclete pentru performanță, e vorba de menținerea pasiunii. În plus, orice căzătură te costă până la 700 de lei. Eu m-am ales cu vreo  două degete rupte, un umăr dislocat și o întindere de ligamente. La fotbal, toată cariera, am avut câteva entorse. Astea au fost costurile mele. Am început să progresez și îmi doream tot mai mult.

O să vreau să revenim, puțin, la fotbal. Te-ai lăsat la 30 de ani, care au fost motivele retragerii tale, un stoper poate juca, ușor, până după 35 de ani?

Și aici e o poveste lungă. Am avut  un declic, dacă pot să-i spun așa. Când am ajuns la Inter Gaz, am zis că e gata. Mă despărțeam de Dinamo, unde am început fotbalul, m-am lansat și am fost legat de ei. Și am cerut un salariu enorm. Și mi-au dat! Am jucat vreo două sezoane la Inter Gaz. La un moment dat, într-o vacanță, la Eforie Nord, m-am dat cu skijetul, mi-a plăcut foarte mult. Am început campionatul cu Inter Gaz și aveam meci la Mangalia, cu Callatis. Ne-au bătut ăia cu 2-1, un vînt, o atmosferă anostă. Parcă nu mă mai simțeam în largul meu. La întoarcere, când am trecut prin Constanța, am cerut să cobor din autocar. Am strigat la șofer să oprească, că mă dau jos. Am mers singur pe malul mării și am văzut, din nou, skijeturi. M-am oprit, am întrebat, le-am zis că vreau să fac chestia asta. În două luni, din banii câștigați în fotbal, mi-am cumpărat două ambarcațiuni și eram cu ele pe plajă. Ce strânsesem eu pe la Bihor, Aro Câmpulung, Poiana Câmpina, Inter Gaz, toți banii i-am investit.

Ioan Andone, omul care i-a „deschis ușa” către George Copos. „Nu aș fi ajuns fără el”

Și a mers afacerea așa de bine cât să te determine să renunți la fotbal?

Nu prea, la Mamaia erau prea multe fițe și m-am orientat spre Eforie Nord. Așa am ajuns eu, cu skijeturile mele, Tălpeanu de la Inter Gaz, la George Copos.

Te știa George Copos?

Nu, de unde? M-a trimis Ioan Andone! El mi-a deschis capul, cu ce mi-a spus atunci și tot el m-a trimis la Copos cu skijeturile. Copos este cel mai profesionist om alături de care am lucrat vreodată și o spun acum, când am întrerupt orice fel de afacere cu dânsul. Am colaborat șase ani cu hotelul său, cu plaja de acolo, din Eforie. A avut grijă de mine, m-a protejat, însă fără Andone nu cred că aș fi ajuns la el. Țin minte că i-am timis un mesaj lui Copos și nici nu mă așteptam să-mi răspundă. A făcut-o: „Te aștept, copile!”. Și m-am dezvoltat, am ajuns la 27 de ambarcațiuni.

Nu te-ai lăsat atunci de fotbal, ai continuat să joci și ai mai făcut-o câteva sezoane…

Da. Au fost cei mai frumoși ani din cariera mea, nu am avut presiune, nu m-a mai interesat ce se întâmplă în jurul meu. Când mă duceam la echipă, vara, spuneam că merg să dau probe în străinătate, iar eu eram pe plajă, să-mi fac afacerea. Și mă întâlneam cu ei la mare. „Ce faci, mă, aici? Ajut niște prieteni”. Mă întorceam la echipă în septembrie. Jucam nepregătit, însă, crede-mă, că o făceam mai bine decât ceilalți. Îmi dispăruse presiunea, nu mă mai interesa, de la 24 și până la 30 de ani, atunci când m-am lăsat, am jucam fotbal pentru a mă menține în formă și pentru a-mi păstra relațiile care mă ajutau în afaceri. De la 24 de ani, în fotbal, am avut doar prieteni. Confortul ăsta psihic m-a ajutat enorm. Și nu am mai fost, niciodată, rezervă. Îți mai dau un exemplu, ce am pățit înainte de retragere.

Te rog!

La 30 de ani m-am lăsat de fotbal. Jucam la Daco Getica, Juventus Colentina. Și eram trei jucători în vârstă de 30 de ani, portarul Rădulescu, Dan Grigore, care toată viața a jucat la Juventus și eu. Călințaru, Dima, Zaharia erau jucătorii pe care noi trebuia să-i ajutăm să ajungă fotbaliști. Colegii știau că, pentru mine, fotbalul este pe planul secund. La un moment dat trebuia să se împartă primele. Mi-au dat cu 30% mai puțin, pe motiv că nu am jucat toate meciurile. Și le-am spus că am jucat toate meciurile. „Nu, că ai ieșit, mereu, prin minutul 75”. Eu, de fiecare dată, mă dădeam lovit. Pe bancă, pe postul meu, era un prieten, nu vreau să-i dau numele, iar ca fundaș central nu prea ești schimbat, cum se întâmplă, de exemplu, cu un atacant. Și mă dădeam lovit să intre și el, să poată să crească. Jucam lejer, eram relaxat, știam că nu am un scop în fotbal, aveam confortul banilor câștigați din afaceri. Și-i ajutam pe colegi și cu bani, se împrumutau de la mine. Uneori erau sume importante. I-am ajutat cât am putut. Mă priveau altfel, ca pe un om care a reușit.

„Nu m-a impresionat niciodată vreun fotbalist. Alții se visau Cannavaro, eu visam să urc pe munți”

Nu ai vrut, niciodată, să rămâi în fotbal, antrenor, manager, orice alt post legat de sportul pe care l-ai practicat încă din copilărie?

Nu! Mă uitam pe Youtube la oameni speciali și mă regăseam în chestiile alea. Un fotbalist, pentru mine, nu era un om special. Un om special este un temerar. Este cel care urcă în vârful muntelui și sare cu parașuta. Am visat că pot să fac asta. Pe mine nu m-a impresionat niciodată vreun fotbalist. Când mergeam cu echipele prin țară, din autocar vedeam munții și visam să-i urc, să ajung în vârf. Alți fundași centrali se visau Cannavaro, eu visam că urc pe munți.

Acum urci pe munte și ai nou obiectiv. Vrei să cucerești Everestul. De unde această nebunie?

Ies pe munte, fac alpinism. O dată la două săptămâni, cam opt ore pe zi, fac trasee prin țară. La fel și la enduro. Iar Everestul este visul meu, nebunia mea. Visam, de când eram copil, să fac un lucru măreț. Cred că ăsta este punctul culminant. Nu o să fie cel mai greu lucru pe care l-am făcut sau o să-l fac în viața mea, însă este cel mai măreț. Este riscant și costisitor. Sunt mulți oameni care au urcat pe Everest, chiar și români, însă eu vreau să fiu primul fotbalist care ajunge pe Everest. În luna mai plec pentru prima oară în Nepal, apoi o să revin și, probabil anul viitor, peste doi ani, o să văd când o să fie marea încercare.

Nu ți-ai hrănit acest obiectiv măreț, așa cum l-ai caracterizat, cu parașutismul. Este un alt sport extrem pe care îl practici. Aici cum ai ajuns?

I-am găsit pe băieții de la TNT Brothers pe internet. Și am început să sar de la 3000 metri, salt asistat. E cel mai ușor sport. Ai nevoie de curaj. Sari singur, instructorul este lângă tine. Este o chestie relativ ușoară. Dacă ești isteț, e ușor, dacă ești prost, mori! Nu sunt vorbele mele, ei spun așa: „Îți place să trăiești, da! Proștii și prea curajoșii mor. Nu e ca la enduro, unde există loc de eroare. Aici nu e loc de două degete rupte, de un umăr dislocat sau ligamente întinse, aici e colivă, direct.

De kickboxing cum te-ai apucat? Ești precum Rio Ferdinand, un alt fundaș central care, după ce s-a retras, a trecut la acest sport de contact

M-am apucat în urmă cu cinci ani. E un sport foarte disciplinat, un antrenament perfect de cardio. Sunt oameni care fac sportul ăsta și sunt foarte disciplinați. Și o să fac o comparație cu fotbaliștii. Fotbaliștii, în general, sunt dezordonați. Așa eram și eu. Kickboxingul te ține în alertă, ai nevoie de odihnă, la fotbal nu trebuie să fii tot timpul odihnit, mai lucrează și colegul de lângă tine (râde). Aici, la sporturile astea, nu ai voie să păcălești.

Pentru tine există o provocare și mai mare decât Everestul? Am impresia că, de fiecare dată, din setea pentru adrenalină, există o altă forțare a limitei?

Să urc pe Everest fără oxigen. De fiecare dată, înainte, lucrurile par mai ușoare. Dependența de adrenalină este o frică, iar eu mă hrănesc cu asta. Nu există o fericire mai mare decât să realizezi ce îți propui. Și mă gândesc cât de banal era un gol la fotbal. Eu am fost fundaș central, nu am înscris foarte multe goluri, câteva, dar era banal. Sunt și alte idei îndrăznețe la care pot să visez. De exemplu, Wingsuit. Este un costum cu ajutorul căruia sari de pe stânci. Însă trebuie să trec de Everest, să fac 500 de salturi cu parașuta, apoi să mă uit și în buletin. Nu știu dacă vârsta… De la 30 de ani am fost un nebun, am un foc de adrenalină, de emoții, este în mine mereu și trebuie să-l alimentez.

O ultimă întrebare. Ți-e frică de moarte?

Nu! Repet: „Proștii și prea curajoșii mor!”

Ce s-a ales de Selena de la Candy? Superba blondă e de nerecunoscut, a plecat...

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

11 poze | Vezi galeria