Astăzi, 27 aprilie, se împlinesc 15 ani de la partida de coșmar pentru steliști, returul cu Middlesbrough din semifinala Cupei UEFA. După ce s-au impus la București, 1-0, gol Nicolae Dică, elevii lui Cosmin Olăroiu au condus cu 2-0 pe Riverside, însă, de la acest scor, a început nebunia lui Massimo Maccarone. Italianul a intrat pe teren în minutul 26, a redus din diferență în minutul 33, apoi a reușit, în minutul 89, să demoleze visul roș-albaștrilor și să își califice echipa în finală.
La 15 ani de la acel meci, PlaySport.ro a reușit să obțină un interviu de colecție cu cel poreclit, de către fanii englezi, „Big Mac”. Fostul atacant s-a lăsat de fotbal anul trecut – la 40 de ani- și spune că vrea să devină antrenor. Poate, „de ce nu”, să înceapă drumul pe banca tehnică în România.
• Massimo Macarrone dezvăluie care a fost indicația tactică a lui Steve McCaren atunci când l-a trimis în teren: „Massimo, tu trebuie să dai un gol”;
• Italianul spune că golul calificării în finală, reușit în minutul 89, reprezintă cea mai importantă reușită din cariera sa;
• Primisunea pe care i-a făcut-o Jimmy Floyd Hasselbaink la finalul meciului cu Steaua: „Nu o să te uit, o să te iubesc toată viața”;
• Maccarone este copleșit de dragostea fanilor dinamoviști, s-a înscris, toamna trecută, în DDB și spune ca acest lucru este o formă de recunoștință pentru „câini”;
• Fostul vârf de la Parma speră ca Man și Mihăilă, pe care-i consideră jucători de persepectivă, vor deveni nume importante în Serie A;
• Ce se întâmplă când italianul se întâlnește cu suporterii steliști care muncesc în Italia: „Îmi spun că sunt rău”.
Ce surpriză! M-am lăsat de fotbal anul trecut, am fost jucător și antrenor secund la Carrarese, echipă din Serie C. După ce am renunțat la cariera de jucător, am început școala de antrenori, astfel că, anul viitor, în iulie, am examenul pentru a deveni antrenor principal.
27 aprilie 2006. Știu foarte bine pentru că, din 2006 și până azi, în fiecare an, suporterii mă sună și mă invită în România, vor să sărbătorim împreună. Cel puțin în primii șase, șapte ani, am fost asaltat cu telefoane, mesaje pe Instagram, după ce a mai trecut timpul s-au mai rărit, însă primesc și acum mesaje și telefoane.
A fost o seară fantastică. Așa, la bătrânețe, o să am ce povesti. Un meci pe care mulți fotbaliști ar vrea să-l trăiască, o partidă foarte dificilă, intensă, care ne-a purtat prin toate stările. Așa e fotbalul, frumos. Eram conduși cu trei goluri, 2-0 pe tabelă, plus golul celor de la Steaua din tur, iar Steve McClaren (n.r. antrenorul lui Middlesbrough) m-a trimis la încălzire, mi-a spus că intru în cinci minute. Înainte de schimbare, nu îmi amintesc exact, dar știu că mi-a zis simplu: „Massimo, tu trebuie să dai un gol!”. Aceasta a fost indicația tactică primită. Și asta am făcut! După meci, nu o să uit niciodată, Jimmy Floyd Hasselbaink mi-a promis că nu o să mă uite și o să mă iubească toată viața. Anii au trecut și, sincer, nu prea am mai ținut legătura cu foștii colegi.
Pe moment îți este foarte greu să crezi, situația noastră era complicată, cruntă. Ne-am gândit la ce reușisem cu Basel (n.r „Boro” reușise o revenire spectaculoasă și cu elvețienii, tot de la 0-3 la general, în faza anterioară dublei cu Steaua, iar același Maccarone reușise, în minutul 90, golul calificării), iar când am înscris golul de 2-1, pe stadion s-a creat o atmosferă fantastică care ne-a transmis multă energie pozitivă. Atunci speranța noastră a început să încolțească. A fost dificil, însă am crezut, ne-am dorit foarte mult și ne-a ieșit. După ce am marcat al treilea gol începusem să credem tot mai mult, știam, simțeam că suntem atât de aproape. E ceva ireal, greu de povestit în cuvinte.
A fost un moment psihologic și pentru noi, dar mai ales pentru Steaua. Ei credeau că sunt în finală, iar acel gol i-a dereglat. Au fost obligați să iasă puțin la joc, iar acest lucru ne-a ajutat enorm. Noi aveam tactica noastră, nu ne mai putea opri nimeni, trebuia să marcăm.
Nu pot să explic în cuvinte! Am fost sus, sus, am simțit că urc până la cer. A fost de nedescris. Aici nu vorbesc doar de mine, de toți, colegi, suporteri, era golul care ne califica în finală. Realizam ceva uluitor. Apoi, după meci, tot stadionul mi-a scandat numele minute în șir, a fost momentul în care am renăscut. Minunate clipe.
Cred că a fost cel mai important gol al carierei mele! Când marchezi pe final, într-un meci așa de important, după o asemenea revenire și este un gol care te duce în finală, ce poți să mai vrei și ce poți să mai spui? A fost un gol extraordinar. Și, da, trebuie să repet, cel mai important pentru mine.
Sunt membru DDB de anul trecut. Știu că echipa trece printr-o situație grea, iar suporterii se implică pentru ca Dinamo să nu moară. Le e greu, de fapt ne e greu, că sunt și eu cu ei, însă trebuie să facă tot ce le stă în putință, această luptă a fanilor trebuie să le întărească psihicul jucătorilor, să facă tot ce le stă în putință să salveze echipa, să se gândească la faptul că, în fotbal totul e posibil, iar noi, în acea primăvară de 2006 suntem exemplul perfect. Trebuie să crezi! Sper din suflet să reușească. Am fost impresionat de miile de mesaje pe care le-am primit de mulțumire, de invitațiile pe care le-am primit să vin în România, lucru care m-a bucurat, m-a impresionat și m-a onorat. În momentul în care m-au sunat și mi-au povestit prin ce probleme trec, nu am putut să rămân indiferent, chiar dacă am o contibuție mică, poate de 1%. Mă bucur că pot să pun și eu umărul la salvarea acestei echipe. Dinamoviștii m-au impresionat prin tot ce mi-au transmis, dragostea lor și, astfel, așa cum ei mi-au provocat o bucurie, sunt fericit că am putut să le întorc gestul.
Să rămână aproape, uniți, e imposibil ca atunci când toți merg pe același drum dorința să nu se îndeplinească. Inițiativa lor demonstrează dragostea față de club. Suporter nu înseamnă să fii lângă echipă doar când e bine, presupune să sprijini clubul și atunci când trece printr-o greutate, așa cum se întâmplă acum cu Dinamo. Așa se văd adevărații oameni, în momentele dificile. Sunt minunați și orice echipă, de oriunde din lume, și-ar dori așa fani!
Sunt jucători tineri, de perspectivă, chiar am văzut că Man s-a accidentat. Fotbalul italian este foarte dur, dificil, tactic și vor avea foarte multe de învățat. Acum trebuie să crească, să se dezvolte și cred că numele lor va fi din ce în ce mai cunoscut în Serie A.
De ce nu? Dacă există o oportunitate, bineînțeles. Nu se știe niciodată, însă atunci când lumea te iubește și ai o astfel de oportunitate, e mult mai ușor pentru a lua o decizie. În România am venit de două ori, atunci când am jucat cu Steaua și am mai fost la un meci al naționalei Under 21. În plus, am cunoscut foarte mulți români care lucrează aici, în Italia, inclusiv suporteri ai Stelei, care mă mai opresc pe stradă.
La început nu spun nimic, tac, iar după 10 minute încep și îmi spun că sunt rău, că le-am distrus visul (râde). Eu nu am făcut altceva decât să-mi ajut echipa, să-mi fac meseria, să-mi fac fericiți fanii.
Da? Mă bucur mult pentru el și-i urez mult succes, atât lui cât și naționalei voastre.
Și eu vă mulțumesc și sunt nerăbdător să vin în România, să sărbătoresc cu fanii lui Dinamo.